Biserica Mănăstirii Surpatele PDF Imprimare Email
Autor Simona Pătraşcu   
Miercuri, 10 Martie 2010 11:27
09_absida_sud_faza_initiala_2_comparativ_mic_2Salvarea monumentului în stare de colaps, aşa cum era în 2002, a avut un caracter multidisciplinar. Colaborarea diferiţilor specialişti - arhitecţi, ingineri, istorici de artă şi restauratori a fost esenţială.
Restaurarea picturii murale a mănăstirii Surpatele a obţinut din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, în anul 2004, premiul “Vasile Drăguţ”, pentru “gradul ridicat de dificultate al intervenţiilor” şi totodată pentru remarcabila calitate a prezentării estetice finale, care a redat unitatea ansamblului mural.

 

 Date istorice generale

Prima mărturie scrisă despre existenţa acestei mănăstiri purtând hramul Sfintei Treimi, datează din anul 1512, din timpul domniei lui Matei Basarab, zidirea ei fiind atribuită boierilor din neamul Buzeştilor.

În anul 1706, Doamna Maria reface biserica din temelie şi ridică în jurul ei toate clădirile necesare unei importante mănăstiri de maici, înzestrând-o apoi cu odoare scumpe, moşii şi alte averi.

Înfăţişarea de atunci a ansamblului ne este cunoscută din lucrările unor artişti ca Trenk, Preziosi, Szathmari, precum şi din însemnările de călătorie ale francezului Lancelot, care au vizitat mănăstirea între anii 1860 – 1870.

Ca urmare a secularizării averilor mănăstirilor, după anul 1866, aşezământul cunoaşte o perioadă de declin. Mănăstirea Surpatele se închide pentru o perioadă de aproape 57 de ani, timp în care clădirile, neîntreţinute, au ajuns în stare de ruină, iar biserica şi clopotniţa au fost folosite de parohia locală a satului Surpatele.

 

Prezentarea monumentului

01_ansamblu_micMănăstirea Surpatele este un monument tipic de arhitectură brâncovenească, în care se poate observa fuziunea armonioasă dintre arta tradiţională valahă, elaborată pe baza unor modele bizantino – balcanice, şi elemente de decor împrumutate din barocul italian, din arta persană şi din artele decorative otomane.

Biserica, aşezată în centrul fostei incinte, prezintă caracteristicile arhitecturii brâncoveneşti: planul triconc, eleganţă şi tendinţa spre zvelteţe a formelor, pridvorul deschis şi folosirea elementelor de ornamentică sculptată.

Intrarea este pusă în evidenţă de un pridvor bine proporţionat, având spre vest un şir de patru stâlpi de zidărie, dintre care unul angajat. Arcele sprijinite pe stâlpi sunt în formă de acoladă şi au arhivolta marcată printr-o retragere în masa zidăriei. Stâlpii sunt de secţiune octogonală cu baza pătrată şi susţin o calotă pe pandantivi.

Pronaosul, de plan dreptunghiular, este despărţit de naos printr-un zid prevăzut cu o deschidere, ca la monumentele din secolul al XVI-lea. Ancadramentul deschiderii este şi el în acoladă, repetând forma celor din pridvor. Acoperirea este făcută tot printr-o calotă sprijinită pe arce şi pandantivi.

Naosul, spaţios şi înalt, este prevăzut cu o turlă al cărei tambur se sprijină, după sistemul bizantin, prin intermediul pandantivilor pe patru arce, iar absida altarului este semicirculară la interior şi poligonală la exterior.

Ansamblul mural de la biserica mănăstirii Surpatele este de o mare valoare, fiind realizat în anul 1706 în tehnica a fresco de zugravii Andrei, Iosif Ieromonahul, Hranite şi Ştefan, primul dintre aceştia lucrând alături de vestitul Constantinos la decorarea bisericii mari a Mănăstirii Hurezi.

Ca în toate ansamblurile executate de şcoala de zugravi de la Hurez sau aflate sub influenţa nemijlocită a acesteia, pictura de la Surpatele evidenţiază tendinţa de înnoire şi de îmbogăţire a temelor iconografice, precum şi de dezvoltare a caracterului narativ al compoziţiilor. Textele religioase redate cu multă viaţă şi mişcare, cu amănunte pitoreşti, primesc, alături de conţinutul lor simbolic, şi un profund caracter uman. De un deosebit interes iconografic este ciclul Sfintei Treimi, unic în Ţara Românească prin dezvoltarea lui (opt scene), reprezentat în naos în locul obişnuitelor scene din viaţa lui Iisus.

 

Starea de conservare înainte de intervenţii

Biserica îşi menţine în cea mai mare parte elementele de structură şi decor din secolul al XVIII-lea din perioada lui Constantin Brâncoveanu.

Conservarea şi restaurarea ansamblului de pictură murală de la Biserica Mânăstirii Surpatele a fost realizată de S.C. RESTAURO ART GRUP între anii 2003 – 2004.

Salvarea monumentului în stare de colaps, aşa cum era în 2002, a avut un caracter multidisciplinar, colaborarea diferiţilor specialişti: arhitecţi, ingineri, istorici de artă şi restauratori fiind esenţială.

Pentru o mai bună înţelegere a degradărilor a fost necesară o cercetare amănunţită a principalelor evenimente care au influenţat conservarea monumentului de-a lungul timpului.

S-au putut distinge trei momente importante care au influenţat degradarea monumentului.

1. În anul 1873, în perioada secularizării mănăstirilor, ansamblul de la Surpatele a fost închis pe o perioadă de 57 de ani. Din existenţa unor documente datând din 1907, aflăm faptul că biserica se afla într-o stare avansată de degradare, datorită deteriorării acoperişului, care a permis acţiunea umidităţii de infiltraţie.

Biserica a fost închisă până în anul 1928, când cinci maici de la Mănăstirea “Dintr-un Lemn” cu ajutorul membrilor Comisiunii Monumentelor Istorice au reconstruit aripa de sud a chiliilor.

06_absida_nord_faza_initiala_mic
11_arc_triumfal_sprijinirea_in_vederea_consolidarii_mic

2. O influenţă nefastă au avut şi cutremurele din 1940 şi 1977, corelate fiind cu alunecările de teren specifice zonei, care au cauzat grave avarii la nivelul structurii, generând apariţia de crăpături şi dislocări la nivelul masei de zidărie în bolţi şi arce şi la îmbinările maselor de zidărie. Aşadar, a fost necesară demararea unor lucrări de consolidare concretizate în întărirea rezistenţei prin legături de fier, completarea zidăriei căzute din conca altarului, ţeserea crăpăturilor cu cărămidă locală şi bine arsă legată cu ciment,  umplerea golurilor crăpăturilor cu lapte de ciment, tencuieli interioare la soclu până la o înălţime de 0,70 m şi în crăpături cu mortar de var; reparaţii la streaşina corpului bisericii, la baza turlei şi la turlă cu tencuieli cu mortar de var susţinute cu rabiţ şi sârmă prinsă în cuie de streaşina de lemn, refacerea pardoselii de piatră din pridvor prin scoaterea şi montarea inversă a ei, reacoperirea bisericii cu un strat de şiţă.

3. Cutremurul din 1977 a reactivat toate degradările structurale, fiind necesară o intervenţie riguroasă de consolidare, care a fost finalizată în 1986 după proiectul realizat de   prof. arh. Alexandru Cişmigiu.

Dintre lucrările executate putem aminti: consolidarea structurii de rezistenţă prin centuri de beton armat la nivelul brâului median şi legarea turlei de corpul bisericii, îndepărtarea zugrăvelilor şi punerea în valoare a suprafeţei pictate, opturările fisurilor interioare, tencuieli interioare şi exterioare cu mortar de var gras fără ciment, operaţiuni de izolaţie pentru îndepărtarea umidităţii, înlocuirea pardoselii.

Având în vedere toate evenimentele care au afectat biserica de-a lungul timpului, evenimente care au provocat degradări serioase la nivelul zidăriei, stratului suport şi la nivelul stratului de culoare, putem spune că pictura murală a fost foarte bine realizată din punct de vedere tehnic.

Principalele cauze de degradare au reprezentat-o calamităţile naturale cum ar fi cutremurele, alunecările de teren şi neîntreţinerea monumentului pe perioada secularizării mânăstirilor când, documentele epocii menţionează lipsa acoperişului.

Nu în ultimul rând, umiditatea activă sub toate formele (de condens, capilaritate, infiltraţie) şi intervenţiile necorespunzătoare la nivelul structurii (reparaţii ale crăpăturilor cu lapte de ciment) au dus la agravarea stării de conservare.

Autorii picturii au folosit tehnica deprinsă la Şcoala de la Hurezi şi a frescei bizantine compusă dintr-un strat de arriccio format din var şi nisip de o grosime aproximativă de 4 mm şi a stratului de intonaco, care variază între 0,3 – 1,5 mm, compus din var şi câlţi. Acesta este motivul pentru care pictura murală a trecut cu succes proba timpului.

Degradările structurale au putut fi observate numai după ce s-au decapat toate reparaţiile anterioare, care mascau fisurile şi crăpăturile longitudinale şi transversale, precum şi deplasările masei de zidărie în bolţi, provocând pierderi ale stratului pictural.

Alternarea mişcărilor seismice au dus la deplasarea masei de zidărie pe vertical la nivelul arcelor, cauzând prăbuşirea arcului trimfal, deplasarea bolţii altarului şi a peretelui de vest.

În afară de degradările structurale, acţiunea umidităţii şi intervenţiile necorespunzătoare au determinat apariţia eflorescenţelor saline în arcul de nord, turlă şi pronaos, conducând la pierderea stratului pictural.

 

 Intervenţii de conservare - restaurare

14_naos_timpan_vest_faza_initiala_comparativ_mic_234a_pronaos__perete_vest__comparativ_mic04_Detaliu_Pantocrator_comparativ_mic

O primă fază a procesului de conservare a cuprins lucrările de protejare a picturii murale, premergătoare derulării lucrărilor de conservare a structurii. Conform proiectului inginerilor constructori, suprafaţa picturală adiacentă fisurilor şi crăpăturilor a fost protejată cu foiţă japoneză.

Operaţiunile preliminare au fost realizate în întreaga biserică la nivelul bolţilor pe parcursul derulării lucrărilor de consolidare, în ideea de a proteja suprafaţa picturală de situaţii neprevăzute. Au fost executate două tipuri de intervenţii: injectare sub presiune cu ciment având conţinut scăzut de săruri, şi ţeseri cu bare de fier pentru umplerea crăpăturilor (de aproximativ  20 de cm). Injectările au fost realizate la nivelul bolţilor în toate compartimentele bisericii, iar ţeserile au fost făcute numai în altar şi pe peretele de vest.

Echipa de restauratori a acordat asistenţa de specialitate pe tot parcursul lucrărilor. În afară de protejarea picturii (cu foiţă japoneză şi carboximetilceluloză), s-au executat lucrări de consolidare a desprinderilor la nivelul stratului suport cu PLM AL (material de injectare pe bază de var hidraulic) folosit pentru bolţi şi tavane, cu o greutate moleculară mică). În lipsa acestor intervenţii degradările existente s-ar fi putut agrava în timpul injectării sub presiune. Sondele de injectare au fost plasate la 15–20 de cm. pe lungimea fisurilor, fiind totodată una dintre operaţiunile pregătitoare procesului de consolidare propriu-zis.

Pentru ţeserea crăpăturilor s-a urmărit ca amplasarea barelor de metal să afecteze cât mai puţin suprafaţa pictată.

Numai după ce toate aceste operaţiuni pregătitoare au fost executate, consolidarea propriu-zisă a putut fi demarată.

Colaborarea bună dintre toţi specialiştii implicaţi a avut un rol esenţial în conservarea picturii, evitându-se astfel posibile degradări suplimentare – desprinderi ale stratului suport şi scurgerea materialului de umplutură pe suprafaţa picturii prin intermediul fisurilor, sau pierderi din consistenţa materiei originale.

Consolidarea structurală s-a derulat conform proiectului şi a fost asistată de către echipa de restauratori pe tot parcursul ei.

Din fericire nu au fost probleme majore, iar procesul de consolidare s-a derulat în condiţii optime. După rezolvarea problemelor legate de structură, restaurarea propriu-zisă a picturii murale a putut fi demarată parcurgându-se metodologia clasică.

În general, stratul pictural se afla într-o bună stare de conservare, mai puţin în zonele în care sărurile au cristalizat formând voaluri albe, unde curăţarea s-a făcut cu comprese de pastă de hârtie şi carbonat de amoniu.

Pentru zonele care prezentau exfolieri, curăţarea s-a făcut simultan cu fixarea prin intermediul hârtiei japoneze. Astfel, s-a realizat îndepărtarea depunerilor aderente, obţinându-se şi repoziţionarea peliculei de culoare. Curăţarea chimică a fost asociată, acolo unde era nevoie, cu o curăţare mecanică realizată cu bureţi tip wishab, radiere, bisturie sau batoane de fibră de sticlă.

Prin această operaţiune s-a pus în evidenţă cromatica originală, imposibil de stabilit anterior, datorită acumulărilor masive de murdărie.

Analizele de laborator au arătat pigmenţii care erau folosiţi în secolul al XVIII-lea: albastru azurit, roşu cinabru şi miniu de plumb, verde malahit şi de pământ, ocru galben, alb de var şi negru de cărbune. Foiţa de aur a fost folosită la aureolele sfinţilor şi la decorarea veşmintelor.

 

Prezentarea estetică a picturii murale

Prezentarea estetică a ridicat probleme complexe datorită dimensiunilor, formei ramificate şi extinderii lacunelor stratului suport. În acelaşi timp, trebuia ţinut cont de faptul că monumentul este în cult, iar continuitatea programului iconografic este importantă.

Integrarea cromatică a lacunelor stratului de culoare a presupus redarea integrităţii ansamblului pictural fară a reconstitui abuziv suprafeţele pierdute iremediabil. Astfel, s-a optat pentru aplicarea unor tonuri neutre, apropiate valoric de culoarea locală, prin care să se definească diferenţa între intervenţia restauratorului şi original. Metodele folosite au fost velatura şi ritocco.

26_imagine_nord_ves_naos_mic27_imagine_sud_vest_naos_mic21_pandantiv__Evanghelistul_Luca_mic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

În zona inferioară, unde stratul suport era distrus şi nu erau elemente care să fi permis reconstituirea imaginii, s-a aplicat un strat de mortar, sub nivelul stratului pictural.

În urma consultării cu istoricii de artă privind aspectul iconografic şi estetic, s-a ajuns la concluzia că o prezentare arheologică ar putea deranja perceperea ansamblului mural, care de altfel se prezenta într-o stare bună de conservare. Pentru stabilirea unităţii ansamblului mural am decis ca tratarea lacunelor stratului suport din câmpul pictural să fie realizată prin folosirea următoarei metodologii: chituirea la nivelul stratului pictural cu mortar de var - nisip şi reconstituirea imaginii prin metoda tratteggio, care este uşor recognoscibilă faţă de original.

Deplasările maselor de zidărie au fost conservate ca atare, evitându-se în acest fel orice interpretare greşită a suprafeţei murale. Într-o abordare ştiinţifică, aceste deplasări structurale deşi sunt percepute ca degradări, ele sunt parte din istoria monumentului şi, prin urmare, atestă  autenticitatea sa.

Rezultatul final al conservării ansamblului mural a repus în valoare armonia cromatică şi unitatea iconografică, cu păstrarea autenticităţii monumentului istoric.

Restaurarea picturii murale a mănăstirii Surpatele, a obţinut din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, în anul 2004, premiul “Vasile Drăguţ”, pentru “gradul ridicat de dificultate al intervenţiilor” şi totodată pentru remarcabila calitate a prezentării estetice finale, care a redat unitatea ansamblului mural.

Acest proiect a fost o provocare pentru noi, dar şi un bun exemplu de colaborare între toţi  cei implicaţi. Din echipa de restauratori au făcut parte: expert restaurator Silviu Petrescu, Teodora Poiată, Alexandru Minculescu, Cătălin Dumbravă, Andreea Banea. Echipa a fost coordonată de Simona Pătraşcu şi Anca Nicolaescu. La aceasta se adaugă arhitecţi, ingineri, istorici de artă şi, nu în ultimul rând, comunitatea de maici care ne-a sprijinit pe tot parcursul lucrării.

 

25_imagine_din_ciclul_Sfintei_Treimi_mic24_imagine_din_ciclul_Sfintei_Treimi_mic36_pronaos_perete_vest_tablou_votiv_Constantin_Brancoveanu_mod_mic35_pronaos__perete_vest_tablou_votiv_Doamna_Maria_mic

<< Început < Anterior 1 2 3 4 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 1 din 4)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!