Cine suntem PDF Imprimare Email
Autor Administrator   
Sâmbătă, 20 Martie 2010 20:54

Suntem o echipa care stie că gesturile marunte conteaza, ca e simplu sa faci lucruri bune, e usor să iti pese si nu e deloc greu sa iei atitudine.
Admirăm frumosul în operele create de om şi vedem valoarea dincolo de patina timpului; ştim că a conserva înseamnă a avea.
Considerăm că operele de patrimoniu au fost selectate de timp pentru valoarea lor estetică; că fiecare popor este reprezentat de creaţia sa.
Susţinem că mult rezultă din puţin câte puţin, un ansamblu este format din părţi, iar un lucru mare se face din multe lucruri mici.
Suntem o echipă interdisciplinară care îşi desfăşoară activitatea în domeniul conservării valorilor de patrimoniu, o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit.
Suntem “Art Conservation Support”!
Ne adresăm tuturor celor cărora le pasă de soarta patrimoniului, tuturor celor pentru care un monument înseamnă mai mult decât un „obstacol” în calea tranzacţiilor imobiliare; tuturor celor care ştiu ce rol are patrimoniul şi care îi sunt necesităţile, dar şi acelora care vor să afle toate acestea. Ne adresăm tuturor celor implicaţi în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului mobil şi imobil sau celor care vor să ştie ce înseamnă restaurarea şi a restaura, dar şi a conserva şi a transmite.

Suntem o echipă care ştie că gesturile mărunte contează, că e simplu să faci lucruri bune, e uşor să îţi pese şi nu e deloc greu să iei atitudine.

ACS_V3_thumb_medium262_131Admirăm frumosul în operele create de om şi vedem valoarea dincolo de patina timpului; ştim că a conserva înseamnă a avea.
Considerăm că operele de patrimoniu au fost selectate de timp pentru valoarea lor estetică; că fiecare popor este reprezentat de creaţia sa.
Susţinem că mult rezultă din puţin câte puţin, un ansamblu este format din părţi, iar un lucru mare se face din multe lucruri mici.

Suntem o echipă interdisciplinară care îşi desfăşoară activitatea în domeniul conservării valorilor de patrimoniu, o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit.

Suntem “Art Conservation Support”!

Ne adresăm tuturor celor cărora le pasă de soarta patrimoniului, tuturor celor pentru care un monument înseamnă mai mult decât un „obstacol” în calea tranzacţiilor imobiliare; tuturor celor care ştiu ce rol are patrimoniul şi care îi sunt necesităţile, dar şi acelora care vor să afle toate acestea. Ne adresăm tuturor celor implicaţi în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului mobil şi imobil sau celor care vor să ştie ce înseamnă restaurarea şi a restaura, dar şi a conserva şi a transmite.

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!