Arbore: istorie, arta restaurare Imprimare
Autor Corina Popa, Oliviu Boldura   
Joi, 10 Noiembrie 2016 12:02

Arbore-Argument

Argument la monografie


Biserica din Arbore, situată în localitatea cu același nume, la mai puțin de 40 km de orașul Suceava, este un monument ce poate naște atitudini contrarii în rândul vizitatorilor săi.

Biserică de mir, lipsită de unele avantaje ce derivă din statutul de mănăstire, cu ansamblul de case boierești pierdut, biserica poate fi ignorată de cei grăbiți.


Dacă ai însă răbdare să te oprești o clipă din fuga specifică turistului, poți percepe frumusețea ansamblului, bogăția și calitatea detaliului. E multă liniște la Arbore. E multă bucurie care așteaptă să o culegi.


Arbore este, probabil, monumentul cu cea mai frumoasă pictură murală din zonă – după aprecierea multor specialiști. Pană la urmă, nu întâmplător biserica a fost aleasă pentru a face parte dintre monumentele UNESCO!


Și dacă ai ajuns la Arbore, merită să te oprești, măcar pentru o clipă, pe banca de sub tei și să privești deschiderea fațadei de vest, să stai puțin în iarba deasă și să admiri impresionanta gamă cromatică ori compoziția desăvârșită a fiecărei scene.


Satul în sine, relativ conservat, oferă o imagine foarte plăcută a unei localități tradiționale specifice Bucovinei, iar oamenii, în marea lor majoritate, îmbogățesc locul.


Biserica din Arbore a făcut parte din ­curtea boierului Luca Arbore, portar al Sucevii pe timpul lui Ştefan cel Mare şi al urmaşilor săi. Boierul a rămas alături de Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan, dar cariera sa s-a terminat brusc şi dramatic pe timpul lui Ştefăniţă, fiul lui Bogdan. Acesta, ajuns pe scaunul domnesc în 1523, temându-se de autoritatea marii boierimi îi acuză de trădare pe unii dintre sfetnicii săi şi porunceşte decapitarea acestora la Hârlău, în 1523. Printre ei se numără şi Luca Arbore. Moartea sa a fost urmată de cea a doi dintre fiii săi Toader şi Nichita.


Luca Arbore a cumpărat satul la 1502, împreună cu învecinata Solcă, alegându-şi reşedinţa în satul ce-i poartă acum numele. După moartea boierului satul rămâne în stăpânirea familiei şi anume a liniei feminine, fiicei sale Ana, descendenţa masculină fiind întreruptă de tragicele evenimente menţionate, iar unul din fii, Gliga, fugise în Lituania de teama prigoanei domneşti.

Concomitent, probabil, s-a înălţat casa boierească. Reşedinţa era o ruină în secolul trecut, iar săpăturile arheologice au scos la lumină numai fragmente de ceramică decorativă utilizată pentru sobe, asemănătoare ca factură şi decor cu cele din casele domneşti ale epocii lui Ştefan. Prin analogie cu alte reşedinţe boiereşti cercetate arheologic, cea de la Arbore era probabil înconjurată de o incintă. Casa a fost ridicată la sud de biserică, spre interiorul parcelei. Aceasta se număra printre puţinele reşedinţe boiereşti ale vremii aparţinând unor boieri importanţi: cea de la Bălineşti, a logofătului Ioan Tăutu şi cea de la Dolheşti, a hatmanului Şendrea. Biserica, asemenea paracliselor menţionate, a devenit în timp biserica satului, nebucurându-se de grija acordată, în general, lăcaşurilor din mănăstiri. În secolul XIX, odată cu ruinarea casei, biserica a fost însă aproape părăsită. Date fiind condiţiile climaterice specifice zonei, cu precipitaţii abundente şi ierni friguroase, starea de conservare precară a acoperişului a avut grave repercusiuni asupra construcţiei şi asupra picturii.


Biserica de la Arbore este­ cunoscută pentru pictura sa exterioară ce prezintă un stil şi o cromatică deosebită de restul ansamblurilor decorate la exterior cu pictură. Pictura murală interioară a fost “ascunsă” privirii pentru mult timp de toate tipurile de depuneri și acumulări, cea mai mare parte a ei fiind practic ilizibilă. Se credea că o bună parte ar fi pierdută. Se puteau identifica numai câteva scene în absidele naosului precum şi personajele din registrele inferioare din naos şi pronaos, fără a se putea desluși programul iconografic sau stilul picturii. Datorită recentei restaurări, ansamblul poate fi analizat şi admirat în întregime.


Pictura de la Arbore se înscrie ca iconografie în linii mari cutumelor vremii. Dar analiza picturii interioare a pus în valoare un program iconografic cu câteva teme mai puţin frecvente, chiar singulare în contextul artei epocii. Asocierile iconografice puţin obişnuite pe care le oferă calota, absida de sud, peretele de vest din naos, amploarea excepţională a ciclului dedicat Sfântului de hram, interpretarea insolită a Imnului Acatist pictat la exterior sau Rugăciunea de pe aceeaşi faţadă sudică potenţează şi singularizează mesajul ansamblului pictural. Aceste particularităţi iconografice le putem pune pe seama unui iconograf bun cunoscător al picturii vremii, dar şi al unor surse livreşti, la care pictorii zugravi nu aveau acces. Autorul acestui program iconografic de excepţie ar putea fi cronicarul domnesc Macarie.


Cărturar de seamă al epocii lui Petru Rareş, acesta este o personalitate pe care cercetările ultimelor decenii îl consideră ca autorul programului neobişnuit al ansamblului mural de la Dobrovăţ. Lui i se atribuie chiar rolul major în conceperea programului iconografic al picturii exterioare moldoveneşti. Cronicarul a cunoscut desigur destinul tragic al familiei Arbore. Mesajul ansamblului de la Arbore poate fi înţeles astfel în legătură cu soarta nedreaptă a familiei. Aşa s-ar explica amploarea excepţională a reprezentării Vieţii Sfântului Ioan Botezătorul, ce se încheie cu decapitarea profetului și mai ales scena Banchetului, posibilă aluzie la curtea domnească. În același sens pot fi interpretate scenele de intercesiune din spaţiul bisericii şi din pictura exterioară.


Prin stilul ei, pictura de la Arbore se deosebeşte de ansamblurile epocii. Decorul mural apare ca opera unui artist de mare rafinament şi cu o cultură artistică de excepţie. Pictorul este un bun cunoscător al artei post-bizantine a secolului al XVI-lea, aşa cum apare în icoanele vremii din lumea rusească şi grecească, fiind totodată familiarizat şi cu stilul gotic. Infuzia de sensibilitate gotică coincide cu manierismul atins de arta postbizantină în secolul XVI, deci sinteza stilistică era posibilă. Cele două stiluri funcţionează într-o relaţie de complementaritate. Pictorul realizează un stil propriu ce păstrează în esenţă caracterul celui bizantin, dar apelul la elementele occidentale îi conferă o mai mare capacitate expresivă, o diferenţiere în funcţie de caracterul temelor, o mai suplă şi nuanţată adecvare între text şi imagine. Stilul rafinat funcţionează ca un comentariu al episodului iconografic. Arta gotică diminuează prin eleganţă şi graţie hieratismul bizantin, oferind totodată un repertoriu scenografic ce contribuie la forţa narativă a episoadelor hagiografice. Realismul empiric al portretelor din scenele narative ce înlocuieşte relativa stereotipie bizantină conferă picturii un potenţial narativ singular în pictura vremii.


Restaurarea decoraţiei murale din interior oferă acum un ansamblu complet şi complex, unitar stilistic, întreaga pictură fiind realizată de aceeaşi echipă de pictori zugravi.


Acesta este motivul pentru care monografia Arbore a fost structurată pe două părți: istoricul monumentului și prezentarea programului iconografic în prima parte și informații despre conservarea picturii și intervențiile specifice în partea a doua.


Conservarea picturilor murale de la biserica din Arbore a fost afectată în timp de diverși factori – unii naturali și firești având în vedere vechimea monumentului, dar și de alții ce au acționat în mod intenționat sau din nepăsare. Abordarea propusă în partea a doua a cărții, de prezentare a cauzelor, a efectelor și a tratamentelor aplicate, are scopul de a oferi cititorului o imagine de ansamblu asupra conservării monumentului. Totodată, proprietarii sau administratorii de monumente – case, palate sau edificii de cult pot folosi informațiile prezentate pentru a înțelege mecanismele de degradare ale propriilor construcții avute în grijă, pentru o cât mai bună conservare a acestora. Informațiile de specialitate privind tratamentele aplicate sunt utile specialiștilor din domeniu ca experiență împărtășită de colegii restauratori. Nu recomandăm în niciun fel folosirea soluțiilor indicate în metodologia aplicată la acest monument de către alți colegi restauratori fără efectuarea de teste prealabile la alte monumente ce se dorește a fi restaurate și în niciun caz efectuarea de intervenții de către persoane fără studii și experiență în domeniu.


Desfășurat în mai multe etape, pe parcursul a peste 20 ani de intervenții, procesul de restaurare a picturilor murale interioare și exterioare de la acest monument poate părea pentru necunoscători inutil de lung. În realitate, condițiile climaterice ale zonei, cu ierni aspre prelungite și posibilitatea de lucru doar în timpul verii, finanțarea etapizată pe sume mici care a impus lucrul cu echipe restrânse sunt doar câteva dintre motivele înaintării anevoioase. Exigența restauratorilor în realizarea operațiunilor, grija pentru fiecare detaliu și pentru conservarea la nivel de particulă a materiei originale, cercetarea continuă și căutarea metodologiei celei mai potrivite, abordarea estetică de ansamblu și minuțiozitatea impusă de aplicarea fiecărui punct neutru de atenuare a lacunelor sunt explicații pe care un profesionist le are în vedere.


Prin monografia de față ne adresăm tuturor turiștilor, considerând că fiecare poate să culeagă informații adaptate, ne adresăm specialiștilor în istorie și istoria artei, ne adresăm administratorilor de monumente ori restauratorilor cu diferite stadii de pregătire, ne adresăm ție, iubitor al patrimoniului cultural.


Este experiența împărtășită de autori tuturor celor interesați.

 

 

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook