Surse orientale din iconografia bizantina PDF Imprimare Email
Autor dr. Nazen Peligrad   
Miercuri, 15 Februarie 2012 21:13

Aceste fenomene sunt sisteme de semne (relaţii de comunicare vizuală) codificate, putând fi traduse prin semiologie.[20] Ele constituie omogenitatea unei culturi,[21] privite într-un sens cognitiv prin analizarea imaginilor ca pretext vizual şi liric.

Structura informaţiilor legată de limbajul iconografic imperial-religios oriental, elenistic, constantinian şi bizantin este compusă dintr-o reţea de opoziţii şi diferenţe organizate într-un sistem pentru a le face explicabile dintr-un singur punct de vedere.[22] Pentru a identifica trăsăturile asiriene în arta imperială romană este necesară descifrarea codului – structură în formă de model (iconografia asiriană) şi compararea lui cu alte coduri (tipurile iconografice care s-au dezvoltat pe teritoriul Mesopotamiei şi limbajul iconografic imperial roman) prin elaborarea unui cod comun, simplificat şi cuprinzător.[23]

Din simplificare în simplificare, spune Eco, visul structuralismului este, la limită, acela de a identifica Codul Codurilor, Ur-Codul care-i permite să regăsească ritmuri şi cadenţe analoage (aceleaşi operaţii şi reacţii elementare) în interiorul oricărui comportament uman, al celor culturale şi biologice. Acest Ur-Cod, cod primar, arhetipal, ar consta în însuşi mecanismul muncii omeneşti devenit omolog cu mecanismul care prezidează procesele organice. În fond, reducerea tuturor comportamentelor umane şi a tuturor evenimentelor organice la comunicaţie şi reducerea oricărui proces de comunicare la alegeri binare nu urmăresc decât să reducă orice fapt cultural şi biologic la acelaşi mecanism generativ”.[24]          


Credem că codul primar definit pentru iconografia regală orientală, elenistică şi romană, a fost transmis prin păstrarea inconştientă a unui limbaj iconografic regal, format la sumero - akkadieni, hitiţi prin relaţiile comerciale cu micenienii în mileniul al II-lea[25] î.Chr. Conform teoriei lui Pierre Demargne şi René Dussaud, Anatolia şi Siria au fost primele care au transmis influenţele orientale pe teritoriul Cretei[26]. Asiro-babilonienii au asimilat inconştient o moştenire sumeriană, prin intermediul mercenarilor, marinarilor, negustorilor şi al artiştilor, aşa cum susţine Kantor[27]. Importante au fost şi relaţiile existente între babilonieni şi cretani[28] şi, nu în ultimul rând, a cetăţilor Hatra, Dura-Europos şi Palmyra, păstrând astfel urmele sistemului iconografic regal sumero-akkadian. Se poate vorbi despre exportul limbajului iconografic regal asirian prin legăturile comerciale prezente în Orient şi pe teritoriul Greciei antice.

Una din punţi, reprezentând perioada de domnie a lui Alexandru cel Mare, a doua punte existând prin mercenari, negustori şi artişti, ultima, foarte importantă, credem că a fost realizată cu ajutorul ”ambasadorilor” obligaţi să dăruiască în misiunile lor diplomatice simbolurile autorităţii şi puterii regale pe care o reprezentau. Aceşti ambasadori erau cei mai în măsură să consolideze relaţiile externe cu celelalte comunităţi. Se ştie că încă din perioada arhaică, grecii ionieni au fost mercenarii regilor orientali; astfel se poate vorbi despre un mercenariat extins după războiul din Pelopones, mai întâi în zona regilor persani din Asia Mică, apoi în întreaga lume grecească şi periferia ei[29]. Xenofon în Anabasis a scris despre faimoasa expediţie a “celor zece mii“, când mercenarii greci s-au alăturat lui Alexandru pentru a cuceri Imperiul Persan şi instaurarea regilor elenistici[30]. Hititţii au avut şi ei un rol important pe scena influenţelor culturale şi politice ale vremii lor aşa cum a arătat-o E. Forrer când i-a descoperit pe grecii homerici în textele hitite de la Boğazköy, precum şi nume personale identificate cu numele eroilor lui Homer.[31] Deloc neglijabile au fost relaţiile dintre zeu şi om în rugăciunile, decrete şi cântecele rituale de purificare hitito-hurite.[32]


În termeni generali, „o operă de artă este un obiect creat de artist prin exprimarea unei reţele de comunicare astfel încât consumatorul să perceapă şi să înţeleagă prin posibilităţile de interpretare opera originală[33]. În înţelegerea formei originale intervin factori precum gradul de cultură, o anumită sensibilitate, prejudecăţi, gusturi, formând o părere individuală determinată[34]. În privinţa simbolurilor avem de-a face cu un limbaj iconografic menit să asigure un echilibru vizual al istoriei ideilor teologice constituit dintr-un ansamblu de referinţe istorice. Conotaţiile simbolice ale imaginilor creştine au o sorginte mult comentată. Pentru înţelegerea aprofundată a acestora este nevoie de studiul rădăcinii iconografice iudaice a simbolurilor mesianice raportate la textele scripturistice. În studiul nostru, vom încerca să mergem mai departe, ajungând la o sursă asiriană, prin prezentarea succintă a societăţilor formate pe teritoriul mesopotamian în decursul mileniilor II-I î.e.n. Intrarea în scenă a popoarelor migratoare a avut un rol important în răspândirea simbolurilor cu caracter religios pe monumentele funerare. Expansiunea creştinismului s-a datorat interpretărilor coexistente ale iudeilor, păgânilor şi interpretarea inovatoare proprie creştinismului. Acest demers are ca scop acoperirea temporală a îndelungatului drum de la simbol la icoană. Aceste imagini compozite precreştine şi creştine erau create cu scopul de a sublinia anumite elemente simbolice pentru a fi percepute mai uşor de populaţie.                    


Grigore cel Mare vorbea astfel: “În sfintele lăcaşuri se folosesc imaginile pentru ca aceia care nu cunosc scrierea să poată citi măcar pe pereţi ceea ce nu sunt în măsură să citească din cărţi[35], iar Grigorie de Nyssa scria : “Pictura, deşi mută, ştie să vorbească pe perete[36].

Arta are capacitatea de a transforma o idee şi o emoţie în posibilităţi vizuale bine determinate[37] (ideea reprezentării imperiale sau a credinţei din diferitele culte păgâne şi creştine, etc.). Prin stabilirea unui limbaj se constituie o organizare de stimuli realizaţi de om. În acest context limbajul nu este un mijloc de comunicare, el este ”ceea ce întemeiază orice comunicare”. Totodată se configurează un stimul lingvistic comun[38] definind structura mesajului: limbajul iconografic regal oriental – supradimensionarea elementelor figurate, repetiţia dominantă din spaţiul plastic al ostaşilor – Persepolis, puterea regelui, senzaţie de supunere în faţa puterii conducătorului. Acest limbaj conţine un mesaj cu formă semnificantă tradus într-o formă recognoscibilă prin informaţii semiologice. Atât informaţia fizică, venită din sursă, cât şi cea semiologică, alegerea unui mesaj-semnificaţie: transmiterea dualităţii autoritate-putere, se completează mărind astfel semnificaţiile interpretative.[39]


Limbajul iconografic asirian capătă sens şi expresie prin existenţa convenţiilor în termenii aspectului pragmatic, aspectului semantic (relaţia dintre semne şi denotaţie) şi aspectul sintetic se referă la formarea internă a unor termeni într-un discurs.[40] Limbajul simbolic asirian se poate defini prin ”triunghiul” lui Ogden-Richards:

- simbolul are un referent corespunzător lucrului real indicat.

- corespondenţa între simbol şi referat este mijlocită de referent (imaginea mentală a lucrului indicat). Stabilirea termenilor de conotaţie implică referirea la dihotomia saussuriană între semnificant şi semnificat.

        

Pentru a reda cât mai obiectiv gândirea din universul Orientului antic este necesar un studiu de etnografie, prin descrierea lumii în care această gândire are un sens, prin analizarea simbolurilor existente într-o comunitate, precum limbajul, arta, miturile. Este nevoie de metode variate de cercetare pentru explicarea mentalităţilor: folosirea datelor convergente, explicarea clasificărilor lingvistice şi examinarea ciclurilor existenţiale.

Pe lângă triunghiul lui Richards (fig. 1), Peirce înţelegea prin semn o structură triadică formată dintr-un simbol aflat în relaţie cu obiectul pe care îl reprezintă. Important în această structură triadică apare faptul că interpretantul (semnul) este o altă reprezentare care se referă la acelaşi obiect. Semnificantul denotă o semnificaţie în interiorul unui cod dat.[41] Corpul uman este referentul din triunghiul lui Ogden /Richards, unitatea centrală a lumii palpabile, vizibile. Trupul uman privit ca entitate este alcătuit din proporţii, importante fiind toate componentele din alcătuirea lui. În cele ce urmează vom insista asupra figurii umane privite ca parte definitorie pentru studiul nostru.

 pt nazen img

                                                  Fig. 1

Cercetarea poate fi privită prin prisma antropologiei culturale, a simbolurilor şi a aspectelor materiale ale vieţii sociale. Antropologia, fotografia şi puterea imaginii au ajutat la descifrarea şi înregistrarea siturilor arheologice, pentru copierea hieroglifelor, interpretarea artefactelor prin fotografiere prin vechile şi noile descoperiri (imaginea aeriană din Chichen Itza realizată în anul 1920 sau folosirea fotogrametriei de epigrafişti pentru a studia tabletele proto-elamite).[42]

<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 3 din 5)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!