Surse orientale din iconografia bizantina PDF Imprimare Email
Autor dr. Nazen Peligrad   
Miercuri, 15 Februarie 2012 21:13

Se poate vorbi despre civilizaţia asiriană, cunoscută nouă în urma cercetărilor arheologice, că s-a integrat în partea nordică a teritoriului mesopotamian la mijlocul mileniului al II-lea î.e.n. Cele mai recente cercetări au arătat că grecii au folosit pentru prima oară termenul de Siria/Asiria la începutul secolului al VII-lea î. Chr., şi primele lor contacte cu interiorul Orientului Apropiat au fost cu populaţia din Cicilia şi Cappadocia, care îi numeau sirieni.[43] În acea perioadă întreaga zonă se afla sub dominaţie asiriană, iar limba folosită era aramaica. Deşi grecii foloseau forma siriacă, ei ştiau şi de forma asiriană. În Biblie, arameenii şi pământul lor este de obicei considerat teritoriul Siriei de astăzi, dar în Psalmul 60 expresia „Aram Naharaim” înseamnă Mesopotamia.[44] Din cercetările arheologice avem cunoştinţe despre faptul că sumerienii ar fi fost primii locuitori ai Mesopotamiei care nu au avut o origine indo-europeană. Credinţele lor spirituale au influenţat religii ca iudaismul, creştinismul şi islamul[45].

În studiul „Sumerian Mythology”, S.N. Kramer susţinea că invazia sumerienilor pe teritoriul dintre Tigru şi Eufrat a fost începutul unei bătălii cu semiţii aflaţi deja acolo, bătălie câştigată de sumerieni[46], reuşind să se menţină pănă la începutul mileniului al II-lea, când limba sumeriană a fost înlocuită de cea a akkadienilor[47]. La începutul mileniului al III-lea apărea primul grup semit, akkadienii. Către sfertul al treilea al mileniului al III-lea î.H., akkadienii au format primul imperiu cu capitala la Akkad în timpul domniei lui Sargon I[48]. Limba akkadiană s-a impus ca limbă oficială la începutul mileniului al II-lea până la sfârşitul primului mileniu î.H.[49]. Amoriţii s-au stabilit în Siria şi Palestina în timpul mileniului al III-lea[50]. Huriţii, originari din Iran, sunt prezenţi începând cu al treilea sfert din mileniul al III-lea. La începutul mileniului al II-lea s-au răspândit în Mesopotamia, Siria de Nord, pe litoralul siro-palestinian şi în Anatolia. Au apărut populaţii indo-europene împărţite în două familii lingvistice: centum şi satem[51]. Din grupul centum făceau parte frigienii, lidienii (Valea Hermosului) şi hitiţii (Siria de Nord)[52]; iar grupului satem corespundeau indo-arienii (apar în al doilea sfert al mileniului al II-lea în Mesopotamia, Siria şi Palestina), iranienii şi ultimul grup este cel al armenilor, prezenţi în spaţiul oriental în secolul al VII-lea î.H., veniţi din regiunea Mării Negre[53]. Hasiţii s-au infiltrat în Mesopotamia centrală în mileniul al II-lea, fiind asimilaţi de babilonieni.


Simbolurile îşi trag sensul nu din relaţia cu celelalte simboluri, ci din rolurile pe care le joacă în vieţile oamenilor[54]. Un exemplu în acest sens, propus tot ca o ipoteză, este şi studiul pe care Güterbock[55] l-a făcut asupra miturilor greceşti, având la bază modelele orientale, sumeriene, hurite, akkadiene, ugaritice, scrise pe tăbliţe cuneiforme descoperite în biblioteca imperială din Ugarit, datând din anul 1200 î.e.n. Aceste mituri vorbesc despre stiluri de viaţă, credinţe, mentalităţi sociale, modalităţi de comunicare şi interacţiune socială între diferite comunităţi. Textul la care ne referim a fost găsit în arhivele regale la Hattuša, capitala hitită aflată în Anatolia centrală[56]. Fragmentele descifrate stau la baza unei comparaţii cu mitologia greacă. În primul text, Anu („Rai”) corespunde lui Ouranos; Kumarbi, „tatăl zeilor” la Kronos şi la zeul vremii-Tešub, rege al panteonului hurit la Zeus. Alalu era numit tatăl lui Anu în listele babiloniene (Anu este forma akkadiană a denumirii sumeriene Anu-Rai; cf. Ουρανος. Alalu era menţionat în listele regale sumeriene ca unul dintre „părinţii lui Anu”)[57]. Alte detalii similare: Kumarbi se numeşte ”fiul lui Anu” cum a făcut şi Kronos cu tatăl lui Ouranos.


Ideea principală este nu numai prezenţa mai multor generaţii de zei care reuşesc să fie comune în diferite mitologii ci faptul că unele detalii nu pot fi accidentale: bunicul zeului suprem este numit „Rai” (Ouranos şi respectiv Anu) a fost învins de succesorul lui în Teogonia lui Hesiod ca şi în textul descris. În notele traduse Kumarbi este egal cu Enlil. În perioada sumeriană, mileniul al III-lea, Enlil era zeul suprem. Structura literară a miturilor sumeriene ar putea să se concentreze pe natura şi interpretarea plângerii lui Inanna şi răspunsul lui Enki care concentrează ordinea şi semnificaţiile ritualurilor în Sumer. Lumea ordinii primare a Sumerului a fost creată prin cele două viziuni ale analizei mitologice: naturală şi supranaturală sau prin dimensiunea analogică a ritualului,[58] elemente transmise celorlalte civilizaţii mesopotamiene. După venirea la putere a primei dinastii babiloniene la începutul mileniului al II-lea Enlil a fost înlocuit de Marduk, un zeu local babilonian. Ideea că o generaţie de zei poate fi înlocuită cu o alta aşa cum spun textele, reflectă un eveniment istoric în acest caz. Kumarbi nu era un cult în perioada hitită, aşa cum Enlil nu era cunoscut în afara oraşului Nippur după încheierea perioadei sumeriene, şi acelaşi lucru este adevărat şi pentru Kronos[59]. Fenicienii au reprezentat punctul cheie, ei fiind intermediarii acestor mituri între huriţi şi greci. În cartea lui Albright[60] se găseşte un detaliu descris din mitologia greacă şi conţinutul naraţiunii din Ras Shamra. În poemele semitice descoperite la Ras Shamra, El este vechiul rânduitor, în timp ce Baal era lăsat să-şi construiască un palat şi poate fi considerat succesorul lui El (fiind unul din numele Domnului lui Israel apărând şi în Noul Testament: Eli, Eli...!, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu[61]).

Baal ar corespunde lui Tešub şi Zeus. Pentru comparaţia mitului Kumarki privind notele lui Albright la El şi Ouranos şi a lui Baal-Hadad, între vechile şi noile generaţii de zei, a devenit mai clară sinapsa lui Albright legată de zeul Baal[62]. Vernant[63] vorbeşte şi el despre asemănările dintre teogonia greacă şi mitul babilonian al creaţiei modelul principal fiind tema genezei şi, mai apoi, virtuţile religioase ale regelui.

Legătura dintre asirieni şi perioada constantiniană poate fi reconstituită prin apariţia, analizarea, păstrarea şi transmiterea cultului imperial, a puterii monarhice şi a manifestărilor religioase orientale.

 

 

Bibliografie

R.E. Averbeck, Myth, Ritual, and Order in “Enki and the World Order”, JAOS, Vol. 123, No. 4, (Oct. –Dec., 2003).

G. Azarpay, W.G. Lambert, W. Heimpel, A. Draffkorn Kilmer, Proportional Guidelines in Ancient near Eastern Art, JNES, Vol. 46, No. 3, Jul. 1987.

M. R. Bachvarova, Relations between God and Man in the Hurro-Hittite „Song of Release”, JAOS; Vol. 125, No. 1, (Jan.-Mar. 2005).

C. Daniel, Civilizaţia asiro-babiloniană, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981.

P. Demargne, ”Crète et Orient au temps d’Hammourabi”, în RA, 6e série, VIII, 1936, pp. 80-91.

J. Deshayes, Civilizaţiile vechiului Orient, Vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976l.

J. Dewey, Art as Experience, Minton, Balch & Co., New York, 1934, cap. V.

R. Dussaud, "Rapports entre la Crete ancienne et la Babylonie," Iraq, VI, 1939.

U. Eco, Opera deschisă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006.

U. Eco, La struttura assente, Bompiani, Milano, 1968.

R.N. Frye, Assyria and Syria: Synomymus, JNES, Vol. 51, No. 4, (Oct., 1992).

C. Geertz, The interpretation of Cultures, New York: Basic Books, 1973.

H. G., Güterbock, The hittite version of the hurrian Kumarbi myths: Oriental forerunners of Hesiod, Plate III, în AJA, LII/1, 1948.

H.G. Güterbock, The hittite version of the hurrian Kumarbi myths: oriental foreunners of Hesiod, AJA., Vol. LII, Nr. 1, 1948.

R Jakobson, Essais de linguistique générale, Paris, Minuit, 1963.

H. J., Kantor, The Aegean and the Orient in the Second Millennium B.C., Plates I-XXVI, AJA., 1947.

S.N. Kramer, Sumerian Mythology, A Study of Spiritual and literary Achievement in the Third Millenium B.C., University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 1944.

V. Lazarev, Istoria picturii bizantine, Editura Meridiane, 1980, Bucureşti.

C.K. Ogden, I.A. Richards, The Meaning of Meaning, Londra, 1923, cap. VII.

A. Panduru, Ordine şi armonie. Proporţii în natură şi artă, Editura Paideia, Bucureşti, 2006.

E. Panofsky, Artă şi semnificaţie, Editura Meridiane, Bucureşti, 1980.

Pauly-Wissowa, Realenzyklopädie der klassischen Altertumswissenschaft, 1922.

J. Reade, Assyrian King Lists, the Royal Tombs of Ur, and Indus Origin, JNES, Vol. 60, No. 1, (Jan. 2001).

B. Roland, Avant-propos, în Sur Racine, Éditions de Seuil, Paris, 1963.

C. B Steiner, From Site to Sight: Anthropology, Photography, and the Power of Imagery African Arts, Vol. 20, No. 3. (May, 1987), Harvard University.

S. Smith, "Middle Minoan I-II and Babylonian Chronology," AIA, xlix, 1945.

J. Strzygowski, Asiens Bildende Kunst in Stichproben, ihr Wesen und ihre Entwicklung, Dr. Benno Filser Verlag, G.M.B.H, Augsburg, 1930.

J.P. Vernant, Omul grec, Editura Polirom, Bucreşti, 2001.

J.P. Vernant, Originile gândirii greceşti, Editura Symposion, Bucureşti, 1995.

 

 

<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 4 din 5)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!