Sfântul Ioan Botezătorul - Naşterea şi tăierea capului PDF Imprimare Email
Autor Horia Mitrofan   
Miercuri, 19 Decembrie 2012 10:59

Ce reacţii psihologice dVizita Fecioarei Maria la Elisabeta. Biserica de zid din COPĂCENI (Vâlcea); Manole din Craiova şi Dinu din Craiova, cu ajutoarele Dumitru şi Dumitraşcu, 1804. Foto: Mihaela Ghiţăeclanşează la personaje confruntarea cu imprevizibilul? Aceasta este miza unei ilustrări meşteşugite a evenimentelor legate atât de naşterea, cât şi moartea Sfântului Ioan Botezătorul.

Apariţia pruncului Ioan a fost neaşteptată: mama sa, Elisabeta, nu numai că avea un soţ - pe preotul Zaharia - mult prea vârstnic pentru a mai fi fost apt pentru procreare: dar însăşi ea era considerată stearpă! Cât despre Zaharia, el a rămas temporar - până la naşterea copilului - fără grai: se manifesta aşadar şi o pedeapsă divină, menită să penalizeze atitudinea dubitativă pe care bătrânul preot o adoptase atunci când un înger îl înştiinţase de iminenţa incredibilului eveniment. 

 

Primul gest al pruncului Ioan este consemnat încă înainte ca el să se fi născut: mişcă în pântecele mamei sale, atunci când ruda mai tânără a acesteia, Fecioara Maria, vine să o viziteze. Pare justificat ca Elisabeta să fi interpretat întâmplarea tot din perspectiva unei maternităţi obsesive: fătul său a simţit că şi Maria era însărcinată - cu pruncul Isus - deşi acest lucru nu fusese încă destăinuit nimănui de Maria!

Viaţa sfântului se încheie, şi ea, în conjuncturi care cu greu ar fi putut fi anticipate, dar legate tot de neîmpliniri feminine.

Deşi soţie a regelui Irod Antipas, Irodiada nu se putea sustrage cutumelor acelor epoci, în care femeii îi era interzisă orice afirmare a propriei voinţe ori autorităţi. Mai rău decât atât - relaţia ei conjugală cu Irod era permanent condamnată în predicile ţinute de Ioan Botezătorul. Motivul? Căsătoria se încheiase în urma unei înţelegeri de o moralitate discutabilă: Irodiada fusese anterior soţie a unui frate al lui Irod Antipas, pe nume Filip, care o cedase - de bunăvoie! - regelui. Încercând să estompeze vehemenţa predicilor moralizatoare care îi vizau relaţia conjugală, Irod Antipas ajunge în cele din urmă să îl încarcereze pe Ioan Botezătorul. Evită însă adoptarea unor măsuri mai radicale, dată fiind imensa autoritate publică de care se bucura proorocul.

02 Baita MS neident 03 Bodesti_VL_1732

05 Baita MS neident 

01 Oltenia neident

08 Libotin MM 1811

07 Pietrarii de Sus VL 1744


Situaţia scapă totuşi de sub control cu ocazia zilei de naştere a monarhului: la petrecerea organizată în prezenţa tuturor curtenilor şi a oficialităţilor, fiica Irodiadei dansează pentru rege; iar acesta, subjugat de prestaţia artistică a fiicei sale vitrege, îi făgăduieşte public ca îi va da orice îi va cere: până la jumătate din regat! Confruntată cu responsabilitatea cântăririi unei oferte atât de prodigioase, fiica nu ezită să îşi consulte mama. Iar aceasta înţelege rapid că s-a ivit momentul în care - acum ori niciodată! - îşi poate lua revanşa pentru condiţia de subordonare în care îşi trăise întreaga viaţă. Îi spune fiicei sale să ceară, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul! Făcută în faţa atâtor persoane de vază, nesăbuita promisiune regală nu mai poate fi retractată: execuţia proorocului este adusă la îndeplinire.

 

Subterfugiul Irodiadei reuşise nu doar să manipuleze autoritatea politică supremă - reprezentată de soţul său, regele; fusese în acelaşi timp anihilată şi suprema autoritate morală - cea pe care o întruchipa Ioan! În exclusivista sferă a puterii - pe care, în acele vremuri, singuri bărbaţii aveau dreptul să şi-o dispute - întregul control ajunsese sa fie deţinut, incredibil, de o femeie! Nu este surprinzător să vedem această insolită circumstanţă ilustrată într-o pânză pictată de un maestru de talia lui Lucas Cranach cel Bătrân:

 

http://0.tqn.com/d/arthistory/1/0/S/Z/lce1107_25.jpg

 

aici, Irodiada pare a i se adresa, sarcastic, soţului: „Te mai fandoseşti mult, bărbate? Mai bine ai aprecia cât de eficient am pus lucrurile la punct!” În schimb, cu greu ni-i putem închipui pe popa Gheorghe şi pe fratele său, Andrei, dând aceleiaşi scene (pe care au pictat-o în pridvorul bisericii fostului schit “Climent”, din Pietrarii de Sus, judeţul Vâlcea, în anul 1744) o conotaţie asemănătoare: purtată de euforia izbânzii, Irodiada zugravilor vâlceni gesticulează frenetic - bătându-şi comesenii pe umăr!

Dar şi un modest zugrav anonim - aşa cum este cel care a pictat în anul 1811 pereţii bisericii de lemn din Libotin, în Ţara Lăpuşului (judeţul Maramureş) - se încumetă să sugereze privitorului că uciderea lui Ioan ar fi fost pusă la cale doar pentru ca regina să-şi poată „plăti nişte poliţe”! Situaţia scandaloasă provocată de disensiunile cuplului regal şi devenită, în scurt timp, de notorietate publică, pare a fi aici comentată prin privirile pline de subînţeles pe care slujnica - aşteptând să primească în tipsie absurdul trofeu - le schimbă cu călăul însărcinat cu execuţia.

În schimb în reprezentarea de la Titeşti (judeţul Vâlcea), grotescul situaţiei este accentuat prin alte detalii circumstanţiale: ochii slujnicei sunt îndreptaţi în sus, sugerând concentrare (dar şi curiozitate?) în ceea ce priveşte tipsia şi conţinutul ei neobişnuit. În timpul acesta, un scripcar pare a se avânta, plin de bună dispoziţie, într-o celebrare muzicală a momentului!


Nu este exclus ca zugravii să se fi inspirat din reprezentaţii teatrale în manieră commedia dell’arte - care, neîndoielnic (odată cu administraţie Habsburgică), pătrunseseră în Transilvania şi Oltenia acelor vremuri. Se mai ştie, de asemenea, şi că în Valahia secolului al 18-lea ranchiuna necruţătoare a Irodoiadei era periodic re-adusă într-un tărâm al familiarului (şi - întrucâtva - al magiei): este vorba (aşa cum aflăm din memoriile veneţianului Anton-Maria del Chiaro) de colindatul efectuat - atipic! - de către tinerele fete, cu ocazia sărbătorii naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie. „…câteva fete se îmbracă bărbăteşte, iar una dintre ele, rămânând însă în haine de fată, ţine în mână o sabie goală şi colindă în felul acesta ca să strângă bani, pe la casele boierilor, jucând şi reprezentând pe Irodiada şi pe călăul Sfântului Înainte Mergător. Acea fată care joacă cu sabia în mână e numită la români Drăgaică”.

 

 

 

10 Lunca schit Titireciu VL 1788 thumb medium504 23306 Neghinesti-Cacova VL 1823

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!