Adam şi Eva pe Pământ PDF Imprimare Email
Autor Horia Mitrofan   
Miercuri, 13 Februarie 2013 13:18
Table of contents
« Anterior All Pages Următor »
01 Izgonirea din Rai ROGOZ copy„Eva a povestit cum, după ce au fost izgoniţi din Rai, Adam, silit să-şi câştige hrana cu sudoarea frunţii, a încercat să are pământul cu vitele pe care i le dăruise Dumnezeu. Dar nici n-apucase să înjuge bine boii, şi se înfăţişează înainte-i Satana, care nu-l lăsă să taie nici o brazdă – fiindcă pământul era al lui - până ce Adam nu-i făgădui sufletul său şi al celor ce se vor naşte din el. Satana aduse o cărămidă şi Adam fu silit astfel să scrie pe ea zapisul. Diavolul a luat apoi zapisul şi l-a ascuns în fundul Iordanului, punând dracii să-l păzească. […] Legenda aceasta a fost apoi continuată şi adusă în legătură cu Mântuitorul, care în timpul când a fost botezat în Iordan, a luat zapisul şi l-a fărâmat.”

Reprodus după articolul publicat de Nicolae Cartojan în „Arta şi tehnica grafică” (Caiet 3, martie 1938), fragmentul de mai sus constituie nucleul narativ al unei legende mai puţin cunoscute, referitoare la „Zapisul lui Adam”. În istoriografia artei româneşti, tema respectivă a fost pentru prima dată abordată de către savantul francez Paul Henry. Într-un articol din anul 1927, el semnala o scenă pe care o observase în pictura murală exterioară a fiecăreia din bisericile de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa: Satana (purtând, uneori, şi o bâtă respectabilă!) este reprezentat dictându-i lui Adam; iar acesta scrie pe un pergament „recunoaşterea datoriei sale” (după cum specifică inscripţia ataşată scenei). Nicăieri nu este însă menţionat în Biblie un astfel de episod, în care Adam se angajează să-şi cedeze Diavolului sufletul, iar în plus de acesta, şi sufletele urmaşilor săi. Dar o convenţie asemănătoare ar fi fost încheiată - conform concepţiei ereticilor bogomili - chiar între Dumnezeu şi Diavol: era o ilustrare a convingerilor bogomile privitoare la permanenta confruntare prin care materia – creaţie a Diavolului - încearcă să-şi extindă dominaţia şi asupra lumii spirituale – care este creată de Dumnezeu.

02 Izgonirea din Rai GENUNENI03 Tanguire Adam si Eva LUNCA-OCNELE MARI04 Adam si Eva pe Pamant ROGOZ
Referitor la acelaşi subiect, Nicolae Cartojan citează şi un colind cules de Sabin Drăgoi în satul Gurasada (jud. Hunedoara):

„Sapă Adam Pământul,
Sapă Eva cu dânsul,
Satana la ei venea
Şi din gur-aşa zicea:
- Du-te Adame, sapă-n Rai
C-acolo moşie ai!
…………………………….
Adam începu a plânge
Şi cu glas de jale-a zice:
- Dacă din Rai sunt ţipat,
Barem aici să fiu lăsat.
Satana iară zicea:
- Eu aicea te-oi lăsa,
Dacă tu mie-mi vei da
Ce a fi pe voia mea:
Câţi fii s-or naşte din tine,
Toţi să mi-i dăruieşti mie.
Adam începe a plânge
Şi cu glas de jale-a zice:
- Fie-ţi voia cum îţi place,
Numai mie să-mi dai pace.
…………………………..”





<< Început < Anterior 1 2 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 1 din 2)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!