Degradarea stratului de culoare
Autor Crina Niculescu   
Marţi, 03 Ianuarie 2012 16:00

DSCF8079 micMecanisme de pierdere a picturilor murale aflate în curs de degradare: adeziunea şi coeziunea stratului pictural - cauze şi forme de manifestare

 

Conservarea şi restaurarea picturilor murale reprezintă un ansamblu de demersuri efectuate asupra materiei, în vederea menţinerii sale, prin împiedicarea şi prevenirea pierderii unor părţi componente sau a picturii în sine. Acest lucru se realizează prin îndepărtarea cauzelor şi a agenţilor de degradare existenţi şi încetinirea, pe cât posibil, a proceselor de degradare.

Alături de stabilizarea stratului suport al picturii, operaţiunea de consolidare a stratului pictural este un pas important în procesul de conservare, fiind o etapă a salvarii unei picturi aflate în plin proces de degradare. Prin realizarea operaţiunilor de fixare şi consolidare a suprafeţelor pulverulente sau exfoliate se opreşte procesul de pierdere a materiei stratului pictural şi se împiedică formarea lacunelor şi fragmentarea imaginii. Consecinţa netratării acestor forme de degradare este reprezentată de pierderea fragmentelor de pictura desprinse sau a particulelor de pigment decoeziv, şi fragmentarea ireversibilă a imginii originale.

 

 

Adeziunea stratului de culoare reprezintă aderenţa acestuia la stratul suport. În cazul picturilor a fresco, pierderea adeziunii stratului de culoare presupune desprinderea acestuia de pe stratul suport (stratul de intonaco). Această formă de degradare se manifestă prin exfolierea unor mici fragmente de strat pictural. În urma acţiunii surselor de degradare, stratul de culoare se desprinde de pe stratul de intonaco, iar pe suprafaţa picturii apar mici umflături (Fig.1A). Acestea se sparg în timp şi stratul de culoare astfel desprins are formă de pantă de acoperiş sau solzi (Fig.1B, 1C). O formă avansată a acestei degradări este desprinderea totală a fragmentelor de culoare exfoliate, formându-se lacune ale stratului pictural (Fig.1D, 1E).

adeziunea a m adeziunea b madeziunea c madeziune d madeziune e m
 
Fig.1. (A,B,C,D,E). Mecanismul de formare a exfolierilor. Forme de manifestare

Coeziunea stratului de culoare reprezintă aderenţa unei particule de pigment la o altă particulă de pigment, în cadrul grosimii stratului pictural. Coeziunea stratului de culoare în cazul picturilor a fresco este asigurată de carbonatul de calciu (Fig.2A). Piederea coeziunii stratului pictural se manifestă prin slăbirea legăturilor dintre particulele de pigment, ca urmare a dezagregării carbonatului de calciu. Un strat pictural decoeziv este pulverulent, poros, şi permeabil. Este sensibil la acţiuni abrazive. O stare avansată de pulverulenţă conferă stratului pictural un aspect erodat. Consecinţa netratării acestei forme de degradare este pierderea picturii, particulă cu particulă.

 coeziune a mcoeziune b mcoeziune c mcoeziune d mcoeziune e m
 

Fig.2.(A,B,C,D,E). Mecanismul de pierdere a coeziunii stratului pictural. Forme de manifestare

 


Cauzele generale ale pierderii adeziunii şi coeziunii stratului pictural:

Aceste forme de degradare a stratului de culoare pot avea cauze multiple. Dintre acestea amintim diverse cauze fizice, exterioare, materialele constituente ale picturii, viciile de tehnică, care sensibilizeaza pictura la factorii de degradare. De cele mai multe ori aceste cauze coexistă.


Umiditatea este cel mai frecvent şi cel mai important factor de degradare a picturilor murale. Umiditatea din ziduri poate avea mai multe surse de provenienţă: infiltraţii, capilaritate sau condens. Poate proveni din infiltarea prin defectele acoperişului sau burlanelor. Acţiunea directă a ploii pe suprafaţa picturii provoacă o spălare a suprafeţei, iar efectele sunt cu atât mai vizibile cu cât stratul de culoare este mai decoeziv. Având în vedere grosimea infimă a stratului de culoare (10 - 30 microni), degradările devin rapid evidente. Ca urmare a contactului umidităţii din aer (produsă în general prin respiraţie) cu suprafeţele reci ale pereţilor din interior se formează condensul, o altă sursă importantă de umiditate.

Prin asociere cu alţi factori (lipsa ventilaţiei şi a luminii), umiditatea favorizează apariţia şi dezvoltarea microorganismelor.

De asemeni, umiditatea persistentă provoacă migrarea şi recristalizarea sărurilor. Acest proces afectează şi integritatea structurii stratului de culoare. Sărurile aflate în structura zidăriei pot avea mai multe surse de provenienţă: materialele de construcţie (carbonat de calciu, sulfaţi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu sau silicaţi), pot proveni din sol (nitraţi de sodiu, de potasiu sau de calciu), din atmosferă (clorura de sodiu), din excremente de păsări sau lilieci depuse pe suprafaţa picturii, sau din materialele folosite la intervenţiile de restaurare (sulfat de calciu, silicaţi). Sărurile existente în perete pot avea grade diferite de solubilitate, fiind solubile, parţial solubile sau insolubile. Cele solubile sunt purtate de către apa din zid către suprafaţa picturii murale, unde formează cristale sau voaluri. Sărurile parţial solubile pot să formeze cristale sub stratul de culoare sau în interiorul porilor acestuia; aceste săruri sunt cele mai destructive pentru stratul pictural, provocând o pierdere a adeziunii şi coeziunii. Sărurile insolubile rămân în interiorul peretelui şi nu au efecte negative notabile (Fig.3).

Sărurile solubile şi parţial solubile sunt transportate de apa din ziduri către suprafaţa de evaporare. Fenomenul de evaporarea poate avea loc la nivelul porilor din grosimea stratului suport al picturii sau a stratului de culoare, sau la suprafaţă. Apa de infiltraţie sau cea provenind din sol solubilizează sărurile pe care le întâlneşte în zid, le antrenează şi le redepune în alte locuri. Odată cu evaporarea apei din ziduri are loc şi recristalizarea sărurilor. Dacă evaporarea are loc la suprafaţa peretelui, sărurile formează eflorescenţele. În schimb, dacă evaporarea are loc în interiorul porilor, atunci se formează criptoflorescenţele.

Limita cristalizării sărurilor depinde de condiţiile de evaporare, de natura materialelor componente ale picturii şi de natura sărurilor. În timpul procesului de cristalizare are loc o confruntare de forţe între cristalele aflate în expansiune şi pereţii porilor - unul dintre ei trebuie să cedeze. Dacă stratul suport al picturii este mai rezistent, atunci cristalul este expulzat sub formă de eflorescenţă. Dacă pereţii porilor sunt mai slabi, atunci ei se sparg şi se produce fenomenul de dezagregare. De cele mai multe ori se întâlnesc ambele fenomene pe aceeaşi suprafaţă, simultan. Dacă structura este umedă în mod constant, atunci se vor forma voaluri şi cruste la suprafaţa picturii. În schimb, dacă evaporarea apei din perete se produce rapid, vom întâlni, în funcţie de profunzimea zonei de evaporare, o dezagregare progresivă a stratului de culoare, apoi a stratului suport, pe măsură ce zona de evaporare şi zona de cristalizare se deplasează de la suprafaţa picturii către interior. Din cauza criptoforescenţelor, stratul pictural este împins în afară, producându-se astfel o pierdere a aderenţei stratului de culoare la suport.

Eflorescenţele produc o dezagregare a carbonatului de calciu, este slăbită legătura dintre particulele de pigment şi se produce o pierdere a coeziunii.


Diferenţele mari de temperatură provoacă o evaporare rapidă a apei din ziduri, ceea ce duce la cristalizarea sărurilor. Deshidratarea zidurilor provoacă contractarea materialelor.

Diferenţele mari de temperatură pot provoca şi fenomenul de îngheţ-dezgheţ. Se produce astfel dezagregarea tencuielilor şi pierderea coeziunii straturilor de culoare, mai ales în cazul picturilor murale exterioare.

 

La temperatura de 4oC apa din grosimea zidurilor are cea mai mare densitate şi ocupă volumul cel mai mic. La temperatura de 0oC apa din zid îngheaţă şi îşi măreşte volumul cu 9%. Cristalele de gheaţă din interiorul porilor exercită asupra acestora o presiune asemănătoare cu cea a cristalelor de săruri.

saruri
Fig.3. Acţiunea activitătii sărurilor asupra stratului de culoare.


Acumulările de materiale străine de pe suprafaţa picturii formează un strat de sine stătător, care reacţionează diferit faţă de stratul de culoare la condiţiile de mediu şi la agenţii de degradare. Acest strat poate avea dilatări şi contractări diferite, ceea ce poate produce tensiuni asupra structurii stratului de culoare. Prin desprinderea acestor acumulări pot fi antrenate şi particule fine de pigment.

Pierderea adeziunii şi coeziunii poate fi cauzată şi de poluarea atmosferică. Apa de ploaie dizolvă anhidrida carbonică din atmosferă; aceasta atacă carbonatul de calciu. Se provoacă astfel fenomenul de apariţie a pulverulenţei. Prezenţa în atmosferă a anhidridei sulfuroase, provenite de la agenţii de poluare, provoacă fenomenul de sulfatare, cu consecinţe grave asupra coeziunii stratului pictural. Fenomenul de sulfatare a suprafeţei picturii murale are ca rezultat formarea sulfatului de calciu (cristalele de gips).

Pierderea coeziunii şi adeziunii stratului de culoare poate fi favorizată şi de natura materialelor constituente ale picturii sau de un viciu de tehnică. Decoeziunea stratului de culoare se produce prin sărăcirea acestuia de carbonatul de calciu, care reprezintă liantul picturii a fresco. Liantul leagă între ele particulele de pigment aflate în stare de suspensie în apa de var (coeziune), şi leagă stratul pictural de suport (adeziune). Carbonatul de calciu provine din carbonatarea hidroxidului de calciu (varul gras) din tencuiala proaspătă (intonaco). Prin operaţiunea de sclivisire a tencuielii, hidroxidul de calciu iese la suprafaţă şi, prin procesul de carbonatare, înglobează pigmenţii aplicaţi. Pentru a realiza o bună carbonatare a stratului de culoare, sclivisirea şi aplicarea culorilor trebuie efectuată în momentul optim; adică, în momentul în care suprafaţa stratului de intonaco este umedă, dar nu într-atât încât varul să se ia pe pensulă (să fie antrenat de aceasta) în momentul aplicării culorilor. Prin depăşirea acestui moment se înţelege ratarea procesului de carbonatare. Aceasta reprezintă un viciu de tehnică, care influenţează modul de îmbătrânire a picturii în timp. O carbonatare insuficientă nu asigură liantul necesar pentru păstrarea integrităţii structurii stratului de culoare. Un start de culoare cu un liant sărac devine sensibil la acţiunea factorilor de degradare externi.


Operaţiunea de fixare şi consolidare a stratului de culoare este adesea esenţială în ce priveşte salvarea operei, reprezentând refacerea unităţii structurale a stratului pictural degradat. Tratamentul de restabilire a adeziunii şi coeziunii acestuia presupune utilizarea unor fixativi şi consolidanţi. Alegerea consolidantului potrivit se realizează prin adunarea tuturor informaţiilor necesare despre caracteristicile tehnologice ale picturii, formele şi cauzele de degradare şi mediul în care este conservată pictura. Obţinerea unor bune rezultate este dependentă de compatibilitatea consolidantului cu materialele componente ale picturii pe care urmează a fi aplicat şi cu particularităţile tehnologice ale picturii. Este deosebit de important însă, ca înainte de orice intervenţie, sursele de degradare să nu mai existe.

Consolidantul trebuie să aibă un efect durabil în timp, fără să afecteze caracteristicile structurale şi estetice ale picturii. Pentru a putea alege fixativul potrivit este necesară cunoaşterea particularităţilor chimice ale consolidanţilor şi a mecansimului de fixare.

Intervenţiile realizate trebuie să respecte principiile fundamentale ale restaurării: să nu îngreuneze accesul la informaţiile privind structura originală a operei, să nu împiedice intervenţiile viitoare, şi să se armonizeze în culoare, ton, textură şi natura materialelor cu originalul.

 

DSCF1627 DSCF1640 P1011876 a mic
DSCF8034 mic DSCF1471 xxx mic DSCF1466 mic DSCF1463 mic

Bibliografie:

„An Assesment of Florentine Methods of Wall Painting Conservation Based on the Use of Mineral Treatments”, Mauro Matteini, în „The Conservation of Wall Paintings; Preceeding of a Symposium organized by the Courtauld Institute of Art and the Getty Conservation Institute – London, 13-14 July, 1987”, editor S. Cather, The J. Paul Getty Trust
 
„Adhesives and Coatings”, vol. 3, ed. J. Ashley-Smith, Science for Conservators, Craft Council Conservation Teaching Series, Crafts Council, London, 1983
 

„Conservarea picturilor murale”, Paolo şi Laura Mora/Paul Phillippot, ed. Meridiane, Bucureşti, 1986


Nota:

Informaţii cu caracter general extrase din lucrarea de diplomă "Restabilirea adeziunii si coeziunii stratului pictural aflat in curs de degradare. Studiu de caz: Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sfântul  Ioan cel Nou, Suceava", sesiunea iunie 2007, autor Crina Niculescu, coordonator prof.univ.dr. Oliviu Boldura

 

Informatii despre autor:

Absolventa a Universitatii Nationale din Bucuresti, sectia Conservare-Restaurare (cursuri universitare si masterat), Crina Niculescu a participat ca student şi restaurator de pictura murală în campaniile de restaurare a mai multor monumente precum Biserica Manastirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, Biserica Manastirii Voroneţ, Biserica Arbore, Biserica Manastirii Suceviţa, ş.a.

 

 

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!