Viscri (Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania) PDF Imprimare Email
Autor Oana Marinache   
Miercuri, 17 Martie 2010 12:36

 

Aşezarea

Numele localităţii este derivat din pronunţarea greşită din germană, Weisskirche, care înseamnă „biserica albă”.

Localitatea este astăzi faimoasă pentru prezenţa prinţului–moştenitor al Marii Britanii, Charles, care are o casă aici şi care sprijină proiectele de restaurare şi conservare în zonă prin intermediul Fundaţiei Eminescu. 66 de clădiri din sat (biserica, şcoala, case particulare sau de stat, porţi, garduri, hambare şi curti) au fost reparate şi îmbunătăţite; alte 90 de construcţii (inclusiv 4 biserici fortificate săseşti şi două biserici ortodoxe) au fost restaurate în parte sau în totalitate în celelalte sate din comunele Buneşti şi Saschiz.
S-a înfiinţat o fundaţie locală care reprezintă interesele sătenilor, alege şi conduce proiecte prioritare pentru comunitatea locală.[1]

Artizanatul a fost revigorat în anii '90 la iniţiativa a doi germani care au ajutat peste 100 de femei din sat să găsească cumpărători în Germania pentru ciorapii lor croşetaţi din lână. Astăzi ele lucrează plovere, căciuli, şosete şi mănuşi, iar costumul popular din acest sat retras este unul dintre cele mai arhaice.

Merită să vizitaţi localitatea mai ales în preajma datei de 29 iunie când are loc festivalul florilor sau să asistaţi la concerte şi alte evenimente artistice organizate în special în timpul verii.

Zona a fost propusă să devină Parc Natural, datorită valorii deosebite a peisajului, lucru care va creşte interesul vizitatorilor şi va aduce beneficii localnicilor prin dezvoltarea ecoturismului şi a agriculturii ecologice.[2]

 

Istoric

Coloniştii germani s-au stabilit în zona Rupei în timpul domniei regelui ungur, Geza al II-lea. Biserica-sală romanică  este datată din 1210, dar apare destul de târziu în documente, pe la 1400, ca „Alba ecclesia” (biserica albă, în latină). Se pare că saşii au găsit aici o mică capelă ce a putut fi datată după monedele din morminte între 1100-1120 şi despre care se crede că ar fi fost a secuilor. Morminte din cimitir au fost identificate ca făcând parte din cultura Bjelo-Brdo.[3] Din perioada romanică se mai păstrează patru capiteluri în cor, elementul de decoraţie „ciubuc” fiind unic în Transilvania.

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în apropierea capelei, la 4 metri, se înalţă un turn-donjon. Turnul de locuit aminteşte de donjonul de la Câlnic si Gârbova, la fel forma ovala a incintei cu care s-a înconjurat cetatea cuprinzând vechiul cimitir cu capelă. [4] Spre deosebire de Câlnic, unde familia nobiliară de Kelling îl folosea ca locuinţă, aici acesta a fost ridicat de conducătorul aşezării.

Spre sfârşitul secolului al XIII-lea se fac modificări la capelă, adăugându-i-se un cor de formă trapeză şi o sacristie în partea nordică.

S-au descoperit fragmente de fresce, dar transformările din perioada gotică le-au deteriorat. Stranele de lemn prezintă şi ele pictură gotică şi renascentistă.

Pentru întărirea părţii de est a bisericii, corul a fost înălţat poligonal şi înconjurat de un al doilea rând de contraforturi ce se unesc sus pentru a susţine parapetul unui cat de aparare.[5] Deoarece acesta a apăsat bolta, aceasta s-a fisurat, fiind ulterior înlocuită cu un tavan casetat.

Încă din secolul al XII-lea existau nişte laturi de piatră de râu şi pământ. După invazia tătarilor din secolul al XV-lea, biserica se fortifică printr-o incintă dublă. Zidul primei incinte are patru turnuri, dintre care unul deasupra intrării şi două bastioane apropiate unul de celălalt, între ele putându-se circula pe sub un drum acoperit. [6] În secolul al XVIII-lea a fost adăugată cea de–a doua incintă. În secolul al XIX-lea, nivelul de apărare s-a pierdut, iar cele inferioare au fost transformate în locuinţe şi în cămări pentru slănină şi cereale.[7]

Între 1970-1971 cetatea a fost restaurată, reconstruindu-se coridorul de aparare al bastionului de est[8], iar dupa 1990 a primit fonduri de la Banca Mondială. Satul a reuşit să atragă peste zece mii de turişti în 2009.


Bibliografie

Augustin, Ioan, Bisericile Fortificate ale Saşilor din Transilvania, Editura NoiMediaPrint, Bucureşti, 2004

Fabritius-Dancu, Juliana, “Cetăţi Ţărăneşti Săseşti”, în Revista Transilvania, Sibiu, 1983

Ţiplic, Ioan Marian, Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, Editura Noi

Media Print, Bucureşti, 2006

 

Mioritics, Biserici fortificate săseşti din Transilvania (CD-ROM), 2007

 

http://www.mihaieminescutrust.org/content/nd_village.asp?n=102



[2] Idem.

[3] Idem.

[4] Juliana Fabritius-Dancu, “Cetăţi Ţărăneşti Săseşti”, în Revista Transilvania, Sibiu, 1983

[5] Juliana Fabritius-Dancu, “Cetăţi Ţărăneşti Săseşti”, în Revista Transilvania, Sibiu, 1983

[6] Ioan Augustin, Bisericile Fortificate ale Saşilor din Transilvania, Editura NoiMediaPrint, Bucureşti, 2004, p. 89

[7] Mioritics, Biserici fortificate săseşti din Transilvania (CD-ROM), 2007

[8] Idem.


Google Map
ContentMap by Turismo.eu

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!