Patrimoniu UNESCO
Saschiz (Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania) PDF Imprimare Email
Autor Administrator   
Miercuri, 17 Martie 2010 12:46
I. LOCALIZARE EXACTĂ
a. Ţara: România
b. Provincie sau regiune: - judeţul Mureş, comuna Saschiz, sat Saschiz.
c. Denumirea bunului cultural: Saschiz
 
Dârjiu (Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania) PDF Imprimare Email
Autor Administrator   
Miercuri, 17 Martie 2010 12:42
LOCALIZARE EXACTĂ
a. Ţara: România
b. Provincie sau regiune: - judeţul Harghita, comuna Dârjiu, sat Dârjiu.
c. Denumirea bunului cultural: Dârjiu.
d. Poziţia exactă pe hartă şi coordonatele geografice:
 
Viscri (Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania) PDF Imprimare Email
Autor Oana Marinache   
Miercuri, 17 Martie 2010 12:36

 

Aşezarea

Numele localităţii este derivat din pronunţarea greşită din germană, Weisskirche, care înseamnă „biserica albă”.

Localitatea este astăzi faimoasă pentru prezenţa prinţului–moştenitor al Marii Britanii, Charles, care are o casă aici şi care sprijină proiectele de restaurare şi conservare în zonă prin intermediul Fundaţiei Eminescu. 66 de clădiri din sat (biserica, şcoala, case particulare sau de stat, porţi, garduri, hambare şi curti) au fost reparate şi îmbunătăţite; alte 90 de construcţii (inclusiv 4 biserici fortificate săseşti şi două biserici ortodoxe) au fost restaurate în parte sau în totalitate în celelalte sate din comunele Buneşti şi Saschiz.
S-a înfiinţat o fundaţie locală care reprezintă interesele sătenilor, alege şi conduce proiecte prioritare pentru comunitatea locală.[1]

Artizanatul a fost revigorat în anii '90 la iniţiativa a doi germani care au ajutat peste 100 de femei din sat să găsească cumpărători în Germania pentru ciorapii lor croşetaţi din lână. Astăzi ele lucrează plovere, căciuli, şosete şi mănuşi, iar costumul popular din acest sat retras este unul dintre cele mai arhaice.

Merită să vizitaţi localitatea mai ales în preajma datei de 29 iunie când are loc festivalul florilor sau să asistaţi la concerte şi alte evenimente artistice organizate în special în timpul verii.

Zona a fost propusă să devină Parc Natural, datorită valorii deosebite a peisajului, lucru care va creşte interesul vizitatorilor şi va aduce beneficii localnicilor prin dezvoltarea ecoturismului şi a agriculturii ecologice.[2]

 

Istoric

Coloniştii germani s-au stabilit în zona Rupei în timpul domniei regelui ungur, Geza al II-lea. Biserica-sală romanică  este datată din 1210, dar apare destul de târziu în documente, pe la 1400, ca „Alba ecclesia” (biserica albă, în latină). Se pare că saşii au găsit aici o mică capelă ce a putut fi datată după monedele din morminte între 1100-1120 şi despre care se crede că ar fi fost a secuilor. Morminte din cimitir au fost identificate ca făcând parte din cultura Bjelo-Brdo.[3] Din perioada romanică se mai păstrează patru capiteluri în cor, elementul de decoraţie „ciubuc” fiind unic în Transilvania.

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în apropierea capelei, la 4 metri, se înalţă un turn-donjon. Turnul de locuit aminteşte de donjonul de la Câlnic si Gârbova, la fel forma ovala a incintei cu care s-a înconjurat cetatea cuprinzând vechiul cimitir cu capelă. [4] Spre deosebire de Câlnic, unde familia nobiliară de Kelling îl folosea ca locuinţă, aici acesta a fost ridicat de conducătorul aşezării.

Spre sfârşitul secolului al XIII-lea se fac modificări la capelă, adăugându-i-se un cor de formă trapeză şi o sacristie în partea nordică.

S-au descoperit fragmente de fresce, dar transformările din perioada gotică le-au deteriorat. Stranele de lemn prezintă şi ele pictură gotică şi renascentistă.

Pentru întărirea părţii de est a bisericii, corul a fost înălţat poligonal şi înconjurat de un al doilea rând de contraforturi ce se unesc sus pentru a susţine parapetul unui cat de aparare.[5] Deoarece acesta a apăsat bolta, aceasta s-a fisurat, fiind ulterior înlocuită cu un tavan casetat.

Încă din secolul al XII-lea existau nişte laturi de piatră de râu şi pământ. După invazia tătarilor din secolul al XV-lea, biserica se fortifică printr-o incintă dublă. Zidul primei incinte are patru turnuri, dintre care unul deasupra intrării şi două bastioane apropiate unul de celălalt, între ele putându-se circula pe sub un drum acoperit. [6] În secolul al XVIII-lea a fost adăugată cea de–a doua incintă. În secolul al XIX-lea, nivelul de apărare s-a pierdut, iar cele inferioare au fost transformate în locuinţe şi în cămări pentru slănină şi cereale.[7]

Între 1970-1971 cetatea a fost restaurată, reconstruindu-se coridorul de aparare al bastionului de est[8], iar dupa 1990 a primit fonduri de la Banca Mondială. Satul a reuşit să atragă peste zece mii de turişti în 2009.


Bibliografie

Augustin, Ioan, Bisericile Fortificate ale Saşilor din Transilvania, Editura NoiMediaPrint, Bucureşti, 2004

Fabritius-Dancu, Juliana, “Cetăţi Ţărăneşti Săseşti”, în Revista Transilvania, Sibiu, 1983

Ţiplic, Ioan Marian, Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, Editura Noi

Media Print, Bucureşti, 2006

 

Mioritics, Biserici fortificate săseşti din Transilvania (CD-ROM), 2007

 

http://www.mihaieminescutrust.org/content/nd_village.asp?n=102



[2] Idem.

[3] Idem.

[4] Juliana Fabritius-Dancu, “Cetăţi Ţărăneşti Săseşti”, în Revista Transilvania, Sibiu, 1983

[5] Juliana Fabritius-Dancu, “Cetăţi Ţărăneşti Săseşti”, în Revista Transilvania, Sibiu, 1983

[6] Ioan Augustin, Bisericile Fortificate ale Saşilor din Transilvania, Editura NoiMediaPrint, Bucureşti, 2004, p. 89

[7] Mioritics, Biserici fortificate săseşti din Transilvania (CD-ROM), 2007

[8] Idem.

 
Prejmer (Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania) PDF Imprimare Email
Autor Administrator   
Miercuri, 17 Martie 2010 12:31

LOCALIZARE EXACTĂ
a. Ţara: România
b. Provincie sau regiune: - judeţul Braşov, comuna Prejmer, sat Prejmer.
c. Denumirea bunului cultural: Prejmer.

 
Câlnic (Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania) PDF Imprimare Email
Autor Oana Marinache   
Miercuri, 17 Martie 2010 11:52

Aşezarea

Se poate ajunge din şoseaua naţională / drumul european E81, înainte cu 9 km. de Sebeş-Alba, se desprinde un drum de ţară de 3 km.

Malul stâng a fost predominant săsesc, cel drept a aparţinut comunităţii româneşti, în zona centrală, oarecum atipic la poalele dealului, aflându-se cetatea, biserica evanghelică şi casa parohială.[1] Pe strada principală ce străbate aşezarea se află cele mai vechi case şi instituţiile comunităţii: primăria şi şcoala.

 

Istoric

Primele vestigii arheologice datează de mai bine de 3600 ani, vasele cu incizii albe fiind considerate a fi dintr-o fază târzie a culturii Coţofeni. Este posibil ca zona să fi fost locuită în secolele X-XI de o populaţie străromânească, apropiată voievodatului lui Gelu, dovezile arheologice încadrând-o în cultura Dridu. În secolul al XIII-lea numele aşezării Câlnic (Kelling), posibil de origine slavă, însemnând lut/lutos, intră în titulatura unui nobil, care probabil că este chiar cel ce a comandat ridicarea cetăţii.[2] Către sfârşitul secolului familia Kelling va deveni foarte puternică în sudul Transilvaniei al XIII-lea, existând mărturii documentare despre prietenia cu regii ungari şi apărarea privilegiilor saşilor contra pretenţiilor episcopiei catolice din Alba Iulia. În prima jumătate a secolului al XV-lea cetatea intră în stăpânirea obştei săteşti prin vânzarea ei de către ultima descendentă a familiei Kelling. După atacul tătarilor din 143 comunitatea întreprinde lucrări de consolidare a fortificaţiilor. Totuşi în secolul al XVI-lea nu mai făceau faţă noilor arme de asediu.

 

Între 1868-1869 se întreprind lucrări de transformare şi consolidare şi edificiul îmbracă un aspect neogotic, mobilierul fiind în acelaşi stil.[3]

Restaurată de arhitectul Ştefan Balş între 1961 şi 1964, cetatea împreună cu celelalte monumente istorice, formează Centrul Cultural Internaţional, patronat de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca şi Asociaţia “Ars Transsilvaniae” România.[4] Turnul donjon adăposteşte azi un muzeu cu colecţii medievale şi populare. Cunoscute încă din evul mediu, vinurile din Câlnic au o expoziţie dedicată în pivniţa donjonului.[5]

Cetatea a intrat pe lista Monumentelor Istorice UNESCO în 1999, fiind mai degrabă un exemplu de locuinţă nobiliară care impresionează prin simplitate, austeritatea materialelor folosite şi masivitate, fiind plăcut integrată peisajului natural.

 

Cetatea

In a doua jumătatea a secolului al XIII-lea[6], imediat ce a primit pământurile şi privilegiile de la regele ungar, nobilul Kelling a ridicat o cetate cu un turn-locuinţă, turn de intrare, turn de apărare pătrat şi două curtine (zid care uneşte flancurile a două turnuri). Întregul ansamblu de formă ovală era înconjurat de un şanţ de apărare adânc de 3 metri.

 

Turnul-locuinţă Siegfrid sau donjonul aminteşte de epoca romanică, fiind o construcţie masivă de formă dreptunghiulară de 9 m. pe 12 m şi ziduri groase de 1 m, înălţimea ajungând la 14 m. La nivelul inferior se afla o cămară-depozit care iniţial nu comunica cu exteriorul, la nivelul superior se ajungea cu o scară îngustă, posibil mobilă pentru a fi ridicată în caz de pericol. În sală se mai pot vedea urmele căminului şi ancadramentul unei ferestre bifore de influenţă cisterciană. Deasupra bolţii sălii se putea ajunge tot printr-o scară deschisă însă la acest nivel se presupune că nu s-a locuit. Ultimul nivel locuibil avea un pod şi acoperiş. Se presupune că aceste două ultime nivele au fost adăugate în secolul al XVI-lea, ajungând la înălţimea de 20 de metri.[7]

 

Zidurile cetăţii erau înalte de 7 metri cu guri de tragere chiar pe două nivele şi aveau un drum de strajă de lemn pe care circulau apărătorii cetăţii. Se presupune că intrarea se făcea pe un pod rabatabil.

 

În incinta iniţială există o altă clădire-sală dreptunghiulară transformată ulterior prin înălţare în capelă. Este posibil ca fragmente din altarul de secol al XV-lea să se găsească în prezent la Muzeul Brukenthal. În capelă se mai pot vedea urme de fresce din două etape diferite, dar ambele din secolul al XV-lea, elemente decorative şi chipul lui Isus şi o galerie pictată din secolul al XVIII-lea.

 

Lipite zidului de incintă se află cămările tipice aşezărilor săteşti: la nivelul inferior depozite şi grajduri, la nivelul superior locuinţe în vremuri de primejdie. Al doilea zid de incintă nu a fost ridicat mai devreme de prima jumătate a secolului al XVI-lea şi atingea aproape înălţimea primului zid.

Din secolul al XVIII-lea datează ultima etapă de modificări: cămările şi turnurile sunt folosite din ce în ce mai des ca depozite de hrană pentru comunitatea locală. Din păcate, materialele de construcţie sunt reutilizate şi apar alte construcţii ce integrează vechi piese de valoare, cum ar un cap de statuie sau ancadramente. Cămările vor cădea treptat în ruină, însă urme ale lor sunt vizibile astăzi datorită reconstrucţiilor şi restaurării.

 

Cel mai vechi clopot datează din 1781 şi a fost lucrat în Cluj, alte trei lucrate în Sibiu fiind mult mai recente, din 1925.

 

În anul 2000 s-a adăugat statuia sfântului Ioan Botezătorul de artistul Vitalie Leşan pe fântâna veche din incintă.[8]

 



[1] Marius Porumb, Ciprian Firea, Cetatea Câlnic, Editura Academiei Române, 2007, p. 7

[2] Radu Heitel, Cetatea din Cîlnic, Editura Meridiane, 1968, p. 7

[3] Marius Porumb, Ciprian Firea, Cetatea Câlnic, Editura Academiei Române, 2007, p. 25

Mai multe informţii puteţi găsi la adresa http://www.institutarheologie-istoriaarteicj.ro/calnic.htm -->

[5] Marius Porumb, Ciprian Firea, Cetatea Câlnic, Editura Academiei Române, 2007, p. 26

[6] S-au găsit monede ce permit datarea cetăţii în jurul anului 1272.

[7] Mioritics, Biserici fortificate săseşti din Transilvania (CD-ROM), 2007

[8] Marius Porumb, Ciprian Firea, Cetatea Câlnic, Editura Academiei Române, 2007, p. 27

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 Următor > Sfârşit >>

Pagna 6 din 6

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!