Serviciile de întreţinere a monumentelor în raport cu starea de conservare a componentelor artistice PDF Imprimare Email
Autor Maria-Magdalena Drobotă   
Marţi, 06 August 2013 11:25
ft7
Serviiciile de pază sunt necesare nu numai din prisma evitării furturilor ci şi diminuării acţiunilor de vandalism practicate de un segment dintre semeni, mai puţin responsabili, cu vădite lacune culturale ori dezechilibre psihice. Un plus de vigilenţă pot oferi camerele de luat vederi montate în unghiuri diferite astfel încât cel care supraveghează să aibă controlul întregului ansamblu. In ceea ce priveşte protecţia, aparatura modernă pune la dispoziţie o gamă largă de facilităţi, pornind de la senzori de detectare a fumului până la dispozitive de control a microclimatului.

 

In cazul în care se constată necesitatea intervenţiilor asupra monumentelor, acestea se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de către autoritatea administraţie publice centrale şi numai de către specialişti atestaţi. Persoanele neavizate nu numai că sunt în ilegalitate ci pot pune în pericol chiar şi printr-o minimă acţiune, starea de conservare a suprafeţei pe care a acţionat, şi chiar a unui întreg ansamblu.
Evident, serviciul de întreţinere a curăţeniei nu are nevoie de avizare de specialitate dar necesită instruirea persoanelor desemnate să o execute. Astfel, în special în cazul suprafeţelor pictate pânzele de păianjen pot fi îndepărtate dar nu prin ştergere ci prin preluare pe un suport special conceput, fără a se atinge peretele. Altminteri este de preferat a se aştepta intervenţia unei persoane specializate deoarece firele ţesute de aceste insecte au o oarecare aderenţă pe suprafaţa de care se agaţă iar în momentul în care sunt tensionate se riscă desprinderea stratului de culoare degradat de suport; rezultatele pot fi dezastruoase în cazul în care suprafaţa se confruntă cu fenomene de pierderea a coeziunii între particulele de pigment ori a aderenţei stratului de culoare la suport. Se înţelege astfel, de ce praful acumulat pe suprafeţele pictate nu trebuie să fie în atenţia persoanelor care întreţin curăţenia.

 

Îndepărtarea depunerilor de orice natură, se va face doar de către persoanele avizate. Din aceleaşi motive, ştergerea icoanelor cu diverse soluţii şi ţesături, de amprentele lăsate de enoriaşi, nu este deloc recomandabilă. În acest caz, deoarece cultul religios include şi această parte de închinare, este de preferat ca iconostasul să fie izolat prin benzi distanţiere iar pentru venerare pot fi utilizate icoane noi. Este de preferat ca valorile patrimoniale mobile să fie protejate într-un spaţiu cu microclimat controlat, în muzee ori depozite bine întreţinute. În cazul în care se doreşte expunerea lor în biserici o soluţie de protecţie poate fi aplicarea unui ecran transparent protector poziţionat la o distanţă corespunzătoare pentru a se asigura ventilarea spaţiului dintre obiect şi ecran.
23
<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 2 din 3)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!