Monumente Medievale din Oltenia, autor Corina Popa PDF Imprimare Email
Autor Administrator   
Joi, 20 Octombrie 2011 14:52

coperta-oltenia micBucureşti, 19 octombrie 2011. Art Conservation Support a lansat volumul ”Monumente medievale din Oltenia”, autor Corina Popa, editat şi tipărit în cadrul proiectului editorial ”Conservarea patrimoniului, de la ştiinţă la arta!”, finanţat cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Lansarea a avut loc la Librăria Cărtureşti, fiind însoţită şi de o expoziţie cu fotografii reprezentative pentru monumentele medievale din Oltenia, autor Ovidiu Baştea. (Expozitia va continua pana pe 1 Noiembrie la Libraria Caruresti).

Cartea se doreşte a fi un ghid către obiectivele culturale din Oltenia, care reprezintă un tezaur cultural şi istoric valoros, încă nedescoperit de marea majoritate a publicului larg. Autoarea subliniază adesea şi argumentează interpretarea şi adaptarea modelului oferit de arta epocii brâncoveneşti, la nevoile spirituale şi culturale ale lumii satelor, textele fiind susţinute de accente vizuale, prin fotografii care surprind acele crâmpeie de istorie şi cultură care au dăinuit până astăzi.

Prin includerea unor capitole dedicate restaurării şi conservării monumentelor istorice, cartea doreşte o conştientizare a faptului că păstrarea acestei moşteniri este o responsabilitate nu doar a unui grup restrâns de specialişti, ci o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, a comunităţii.

 

02-DSCN2257“Este utilă apariţia unor lucrări de specialitate, care să pună în discuţie probleme legate de restaurarea şi conservarea monumentelor, care practic nu figurează de obicei în obişnuitele cărţi de popularizare cu profil turistic. Nu imi fac iluzia că această carte va schimba mentalitatea autorităţilor şi a comunităţii, dar cred că avem dreptul să ne străduim cu perseverenţă să schimbăm chiar comportamentul celor care se preocupă de aceste monumente”, a spus doamna prof. univ. dr. Corina Popa, autoarea cărţii.

 

“Monumente Medievale din Oltenia” este “o carte rezumativă de istoria artei ce vine să suplinească o lipsă, în domeniul monumentelor din Oltenia, o lipsă care se face dureros resimţită’, a declarat şi Ioana Beldiman, decanul Facultăţii de Istoria Artei de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.DSCN2316


Domnul arh. Şerban Sturza, prezent la eveniment, a precizat: “Faptul că poţi să explici un lucru este util într-o măsură mai mare decât o lege, pentru că acel lucru odată înţeles, va fi admirat, păstrat şi iubit. Din acest punct de vedere, este important ca publicaţii de felul acesta să apară, iar ele să fie făcute de persoane ca doamna Corina Popa, care să explice lucrurile uşor şi care să ridice totodată întrebări, astfel încât cititorii să se întrebe dacă nu ar putea chiar ei să participe la ceea ce observă.”

Cartea face parte din colecţia „Vetre de lumina” a Editurii ACS, a doua carte după „Monumente Medievale din Bucovina”, autori Tereza Sinigalia, Oliviu Boldura. Prin această colecţie Asociaţia Art Conservation Support îşi propune înlocuirea turismului indiferent, care „bifează” cât mai multe obiective, cu un turism prin care să înţelegem valoarea istorică şi culturală a ceea ce vizităm.
 
 
 
din colectia Vetre de Lumina:

 

Cartea este disponibilă în Librăriile Cărtureşti, Libraria Dalles, Elefant.ro, Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea Brâncoveni, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, Arhiepiscopia Vâlcea.



 
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Alte articole publicate de acest autor


Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!