Lansare de Carte: Oana Marinache: "Resedintele Stirbey" PDF Imprimare Email
Autor Administrator   
Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013 21:11

 

coperta Stirbey HARDCOVER002 550pxEditura ACS va lansa cel de-al treilea titlu din această toamnă, lucrarea monografică “Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea. Arhitectura şi decoraţia interioară” a autoarei Oana Marinache, prefaţă conf. univ. dr. Ioana Beldiman.

Miercuri, 20 noiembrie 2013, începând cu ora 19:00, va avea loc evenimentul de lansare, la Biblioteca Naţională a României. Asociaţia Art Conservation Support îi aşteaptă pe toţi cei care admiră bijuteriile arhitecturii româneşti, specialişti sau simpli iubitori ai locurilor frumoase, pentru a aprecia împreună valoarea arhitecturii şi decoraţiei reşedinţelor Ştirbey din Bucureşti şi Buftea şi pentru a discuta împreună cu autoarea şi invitaţii săi locul acestora în istoria arhitecturii româneşti. Vor lua cuvântul: conf. univ. dr. Ioana Beldiman, descendenți ai familiei Știrbey.

Proiectul editorial a văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecţilor din România, din timbrul arhitecturii și al lui Ion Varlam, descendent al familiei Știrbey, fiind realizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Arhivele Naționale ale României, Agricola Știrbey și Asociația Istoria Artei. Volumul se bucură de recunoaşterea unor specialişti cu renume: doamna conf. univ. dr. Ioana Beldiman, coordonatorul lucrării de licență care stă la baza prezentei monografii și prof. dr. Ruxandra Juvara, consultantul științific al materialului.

”Credem că lucrarea Oanei Marinache restituie istoriei noastre moderne, din perspectiva datelor de istoria arhitecturii și a artei, rolul dinamic al personalităților din familia Știrbey, cu precădere al Domnitorului Barbu D. Știrbey, al lui Alexandru B. Ştirbey și al cuplului Nadeja și Barbu Ştirbey, în configurarea civilizației noastre moderne.” menționează conf. univ. dr. Ioana Beldiman în prefața cărții.

Monografia celor două reşedinţe pune accent pe arhitectură şi decoraţie, dar prezintă cititorului genealogii şi portrete de familie, gustul estetic, organizarea socială şi a vieţii private, fiind astfel o lectură utilă publicului specialist şi totodată plăcută oricărui cititor. Cartea este adresată celor interesaţi de cunoaşterea patrimoniului cultural de arhitectură şi artă din România, tipărirea sa şi în limba engleză asigurând promovarea patrimoniului arhitectural românesc şi în context european şi internaţional.

“În cadrul acestei lucrări sunt valorificate informaţii culese prin cercetarea arhivelor şi a fondurilor familiale, aduse pentru prima dată în faţa publicului larg. Unele imobile ale complexului domnesc și princiar sunt astăzi dispărute, profund modificate sau ameninţate cu dispariţia.”, precizează Oana Marinache, autoarea cărţii.

Autoarea, alături de toţi cei implicaţi în proiectul editorial speră ca apariţia acestei monografii să contribuie la punerea în valoare a două reşedinţe importante pentru istoria Bucureştiului şi a împrejurimilor. Demersul este cu atât mai necesar în condiţiile în care starea de conservare a unora dintre imobile este precară. Cartea îşi propune astfel să atragă încă o dată atenţia publică asupra importanţei protejării unui patrimoniu valoros, din care o parte este ameninţat cu dispariţia (Palatul din Calea Victoriei).

 

 

Despre Oana Marinache

Autoarea cărţii, Oana Marinache, este istoric de artă licenţiat al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi cu lucrarea „Arhitectura și decorația interioară a reședințelor Bibescu-Știrbey-Basarab Brâncoveanu”.

A scris şi publicat mai multe articole de istoria artei şi a arhitecturii, tipărite sau apărute în medii online. Lucrarea monografică de debut, ”Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din Bucuresti”, Editura ACS, a fost lansată în 2012.

Calităţile Oanei Marinache de cercetător atent şi dedicat studiului surselor scrise şi al activităţilor de teren, abilităţile sale de sinteză şi punere în pagină a informaţiilor culese, numeroasele proiecte in care s-a implicat cu succes recomandă o dată în plus lucrarea ”Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea. Arhitectura şi decoraţia interioară”.

 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!