ÉMILE-ANDRÉ LECOMTE DU NOÜY. Cultura arhitecturală în Vechiul Regat

Rezumat

Émile-André Lecomte du Noüy (1844–1914) a fost și este încă frecvent amintit în studiile de istorie a arhitecturii românești, atât prin implicarea sa în șantierele de restaurare și de reclădire ale unora dintre cele mai reprezentative monumente medievale, cât și prin proiectele de arhitectură nouă, care i-au adus notorietate. Moștenirea pe care a lăsat-o în urmă este una însemnată. Restrânsă totuși, opera sa – admirată de unii și contestată de alții – a jucat un rol important în modelarea atitudinilor și practicilor de protecție și restaurare a patrimoniului, dar și în începuturile căutărilor unei arhitecturi cu specific național. Angajat în serviciul statului, dar bucurându-se de libertate de decizie, Lecomte du Noüy a răspuns comenzilor Regelui Carol I, pe care l-a consiliat în probleme artistice și care, în numeroase rânduri, i-a susținut financiar întreprinderile, apreciindu-i realizările și primindu-l în anturajul restrâns al Casei Regale. Lecomte du Noüy rămâne una dintre acele personalități din perioada Vechiului Regat care, prin ceea ce a realizat ca arhitect, prin relațiile pe care și le-a construit în societate și prin ceea ce ni s-a păstrat din voluminoasa documentație produsă în biroul său, ne permite reconstituirea unei imagini cuprinzătoare a ceea ce însemna cultura arhitecturală în etapa timpurie de închegare a modernității românești.

Horia Moldovan

Studiul extrem de minuțios pe care îl propune Horia Moldovan nu este doar o reașezare a lui Lecomte du Noüy în fresca arhitecturii românești, ci o construcție complexă a lumii monumentelor istorice din România, articulată în jurul figurii sale. Citirea competentă și bogat documentată pe care o realizează Horia Moldovan aici este inconturnabilă pentru a înțelege felul în care istoria și arhitectura s-au hrănit reciproc la finele secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului următor. Este restituit astfel un fragment esențial pentru constituirea culturii românești moderne.

Carmen Popescu