Ghidul colecționarului

Rezumat

Conservarea-restaurarea patrimoniului național – ca domeniu de activitate centrat pe protejarea bunurilor culturale – este o îndatorire primordială a unui popor ce ține cu determinare la trecutul său. Totalitatea impresionantă a acestor bunuri culturale cuprinde nu doar fondul aflat în expunerea sau în depozitele muzeelor ci și multitudinea obiectelor adesea „umile” din casele și... sufletul oamenilor. Ele se constituie într-un adevărat act de identitate, o mărturie fără de care nu ne regăsim „în prezent” și fără de care generațiile viitoare s-ar simți dezmoștenite.

Pentru conservarea – restaurarea patrimoniului cultural aflat în muzee, colecții și situri sau în monumente istorice își aduc aportul contribuția cu devoțiune și talent colectivele de specialiști conservatori, restauratori, chimiști, fizicieni, biologi ș.a.

Masa mare a obiectelor și operelor aflate în proprietatea iubitorilor de artă se află în mod firesc în grija acestora, dar dragostea și atașamentul lor nu poate ține locul cunoștințelor de specialitate necesare pentru intervențiile complicate de care bunurile culturale au nevoie.

Ghidul de față își propune o prezentare succintă:

• a principalelor materiale componente a operelor de artă cu proprietățile fizico-chimice ale acestora,

• a celor mai importante cauze care duc la degradarea acestor ansambluri de materiale și substanțe aparent trainice (câtă vreme le îngrijim) dar supuse unei rapide neantizări prin ignoranță, prin nepăsare.

Și nu în ultimul rând... Ce-i de făcut în aceste împrejurări? Este atât de dramatică situația? Dată fiind implacabila trecere și în același timp imperativul ocrotirii, al protejării și prelungirii vieții acestor entități – mărturii ale unui timp ce ne certifică fără echivoc identitatea.

Deși aproape telegrafică prezentarea de mai sus este, credem, în măsură să justifice demersul nostru, preocuparea serioasă și în fond un infim efort pe care le-am dori cu rezultate marcante în conservarea preventivă a bunurilor culturale adunate în colecții, în galerii de artă.

Obligația protejării incumbă deținătorului fie și numai prin atașamentul acestuia pentru obiectul colecționat. Moștenită sau achiziționată, opera de artă se află într-o proximitate în egală măsură sufletească și spațială face parte din atmosfera intimă a locuinței în care ne petrecem cea mai mare parte a vieții. Cu toate acestea am avut ocazia să constat și modul inadmisibil în care era tratat patrimoniul, o condamnabilă indiferență față de condițiile de păstrare.

Lucrarea de față își propune să orienteze bunele intenții ale colecționarilor, să completeze cunoștințele acestuia, să corecteze atitudini subiective.

Dacă în restaurare se admit rețete generice, și asta cu circumspecție, specialiștii testând de fiecare dată orice materiale și orice modalitate de intervenție, în conservarea preventivă ne vedem obligați să propunem câteva prescripții cu care să venim în întâmpinarea colecționarului. Nu sunt infailibile aceste prescripții și accentul nu va cădea pe ce trebuie să efectueze neapărat cu propria mână deținătorul. Avem însă convingerea că ținerea sub observația avizată a obiectelor, identificarea unor aspecte ce trădează incipiente procese de degradare înainte ca acestea să devină evolutive, este o țintă ce poate fi atinsă. Odată semnalate specialiștilor aceste schimbări, fie ele cât de minore, se va putea interveni la timp. Acel slogan binecunoscut „conservarea implică costuri mult mai mici decât restaurarea”, este și va fi oricând de o abruptă actualitate atât în interesul proprietarului cât și în obiectivul primordial al protejării operei de artă.