Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii

Rezumat

Uitate, prădate, transformate sau demolate, reședințele și edificiile legate de numele membrilor familiei Știrbey au marcat în mod semnificativ istoria arhitecturii românești. Multe dintre aceste construcții sunt asociate unor arhitecți și antreprenori importanți ai epocii sau au reprezentat repere arhitecturale și culturale ale timpului lor.

Reconstituirea istoriei lor după mai bine de șaizeci și cinci de ani de uitare nu este un demers ușor. Scoase forțat din proprietatea familiei în perioada 1945–1950, transformate în spitale, sedii de cooperative agricole, case de pionieri sau vile de protocol, aceste reședințe și conace au fost modificate, și-au pierdut elementele definitorii și, adesea, au fost private de identitatea lor originară, în încercarea de a li se șterge memoria istorică.

Cel de-al doilea volum dedicat familiei Știrbey, proprietăților și ctitoriilor acesteia reunește o amplă serie de edificii și ansambluri: Școala de fete „Doamna Elisabeta Știrbey”, Biserica „Sfânta Treime” din Craiova, Teatrul Național, Pensionatul de Fete, Școala de Arte și Meserii de la Mavrogheni, Așezămintele Brâncovenești și Brătianu, grădinile publice din București, Craiova și Râmnicu Vâlcea, Palatul de ceremonii (fostele case Golescu), proiectul Palatului domnesc de vară din Grădina Kiseleff, reședința de vară de la Cotroceni, Vila Orestis din Nisa, Castelul Bécon din Courbevoie, precum și moșiile Știrbey de la Stribeyu, Pătule, Dănceu și Gruia, Băilești, Voila, Câmpina și Șotrile, Pietroșani, Oprișoru–Drincea, Dalbanu–Crețu, Dărmănești, Brusturoasa și Mândrești, podgoriile de la Drăgășani, casele Elizei, Alinei, Adinei, Mariei și Ioanei Știrbey, precum și vilele familiei lui Barbu Știrbey de la Brașov și Mamaia.